Liberalii propun ca tăierile ilegale de păduri să intre în Legea siguranţei naţionale

Fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Lucia Varga, împreună cu 64 de deputaţi liberali, propun modificarea Legii siguranţei naţionale, pentru a include defrişările ilegale de păduri care depăşesc suprafaţa de un hectar. Astfel, ar putea fi implicate instituții cum sunt SRI, MAI sau  MApN.

Lucia Varga a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că împreună cu 64 de deputaţi PNL iniţiază o modificare a Legii siguranţei naţionale în care să fie menţionate defrişările ilegale de peste un hectar drept o vulnerabilitatea la adresa siguranţei României.

 Varga a prezentat iniţiativa legislativă, precizând că propunerea sa nu a fost acceptată de premierul Victor Ponta în momentul în care era membru al Guvernului.

"Azi vom depune acest act normativ de modificare a Legii siguranţei naţionale, declarând ca vulnerabilitate defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar, precum şi reducerea fără aprobări legale a consistenţei un arboret cu mai mult de 50% faţă de prevederile amenajamentului silvic în vigoare (. ..) Dacă va fi voinţă politică în Parlament pentru a trece acest act normativ, înseamnă că instituţii ale statului cu responsabilitate privind siguranţa cetăţenilor şi a comunităţilor, precum Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Serviciul Român de Informaţii, vor putea interveni alături de Ministerul Mediului şi Departamentului pentru ape, păduri şi piscicultură pentru reducerea corupţiei din sistem şi pentru reducerea jafului cu care ne confruntăm", a susţinut deputatul PNL.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy