Lia Olguța Vasilescu, revoltată de cazul fetei din Vaslui violate: Mi s-a părut inadmisibil

Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiovei, este revoltată și consideră că "trebuie făcută o reformă adevărată în sistemul de justiție", cazul adolescentei din Vaslui violate de șapte tineri, judecați în prezent în libertate, fiind cât se poate de explicativ.

Lia Olguța Vasilescu s-a numărat, marți seară, printre invitații lui MIhai Gâdea în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3, în cadrul căreia s-a dezbătut cazul adolescentei din Vaslui violate până la leșin de șapte tineri.

Primarul Craiovei a mărturisit că acest caz a revoltat-o, dar că situația este mult mai gravă. 

"M-a revoltat că sunt în libertate. M-a revoltat că mama unuia dintre violatori a făcut un cont pe Facebook unde i-a invitat practic pe cetățeni să-și spună punctul de vedere și majoritatea opiniilor mergeau în direcția de a o acuza pe fată, ceea ce mi s-a părut inadmisibil, cu atât mai mult cu cât în calitate pe care am avut-o în Senat de președintă a Comisiei de egalitate de șanse am avut ocazia să văd niște statistici cutremurătoare. 7 din 10 violatori scapă, scapă în instanță, scapă în urma înțelegerilor pe care le au cu victimele, de multe ori financiare, sau scapă pentru că victimelor le este rușine să recunoască că au fost violate și atunci nu depun plângere. Asta ca să ne facem o idee despre direcția în care o ia o parte din societatea noastră. Sentimentul pe care îl are această fată, eu cred că nu este doar de frică, este și de rușine, Gândiți-vă ce înseamnă să trăiești într-o comunitate mică, să te întâlnești zi de zi cu violatorii, cu familiie violatorilor care îți și strigă de multe ori că ești vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat, dai ochi cu oameni care deja au o percepție și am văzut la posturile de televiziune filmați că victima este vinovată, că ce-a căutat acolo și, din păcate, aceste lucruri se întâmplă și în alte cazuri", a declarat Olguța Vasilescu.

Mama fetei violate la Vaslui, dezvăluiri zguduitoare: Băieții ne-au căutat

Aceasta a povestit ulterior și ce răspuns a primit din partea unui polițist când i-a reclamat că într-u cartier din Craiova, femeile sunt agresate după o anumită oră.

"Mi s-a spus de față cu presa, cu locuitorii de acolo că poate ar fi bine ca femeile să nu mai iasă cu lănțioare la gât, cu genți nu știu de care, cu fustă nu știu de care. În condițiile în care vezi că tu ca persoană nu mai esti apărată de stat, vezi că poliția de multe ori îți spune că poate ești vinovată că porți pantofi cu toc sau fustă scurtă, vezi că judecătorii le dau drumul în libertate celor care au săvârșit violuri cu un asemenea grad de violență, în timp ce alte persoane sunt în pușcărie în baza unor simple denunțuri și se dovedesc a fi nevinovate, cred că trebuie făcută o reformă adevărată în sistemul de justiție. Acest caz este cât se poate de explicativ", a conchis edilul Craiovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel