"Săracul și cinstitul om". Așa se referă Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD, la prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis.
"Klaus Werner Iohannis a investit bani în imobiliare, dar nu și-a cumpărat până acum o mașină. Săracul şi cinstitul domn Klaus vrea să îi mintă pe români, spunându-le că nu are bani să treacă strada. În realitate, dl. Iohannis nu şi-a cumpărat o maşină pentru că nu a avut niciodată nevoie. Se folosește, inclusiv în interes personal, de o limuzină germană luxoasă, pusă la dispoziție gratuit Primăriei Sibiu. Chiar dacă limuzina a fost oferită instituției pe care o conduce și nu lui personal, domnul Iohannis n-are nici o jenă în a o parca în fața uneia din cele 6 case deținute, sau chiar în curtea Vilei Lac 3, reședința lui Traian Băsescu.", a declarat Lia Olguța Vasilescu, potrivit unui comunicat remis DC NEWS.
Primarul Craiovei a adăugat că liberalul "Klaus Werner Iohannis trebuie să ştie, însă, că prin programul Prima Mașină lansat de guvernul Ponta are şi el ocazia să își cumpere un autoturism personal, o maşină de producţie românească, fabricată la Craiova sau la Piteşti. Cu siguranță, nu va avea probleme cu plata ratelor, deoarece acestea vor fi incomparabil mai mici decât cea mai ieftină chirie pe care o încasează din postura de agent imobiliar. Asta înseamnă, domnule Iohannis, România lucrului bine făcut – automobile produse aici, în România, la Craiova sau Piteşti, care sunt vândute germanilor şi tuturor europenilor! România lucrului bine făcut nu se face cu automobile produse în Germania, care sunt ulterior date în comodat politicienilor din România de persoane cu care, din câte se pare, aveţi şi alte relaţii decât cele de pură simpatie instituţională".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu