Lia Olguța Vasilescu, despre renunţarea la funcţia de primar

Lia Olguța Vasilescu a declarat duminică, la Craiova, că nu a renunțat la mandatul de primar al municipiului în favoarea celui de deputat și ministru pentru a obține imunitate parlamentară, susținând că dosarul în care este acuzată de fapte de corupție "este o făcătură politică", potrivit Agerpres.

Nu există imunitate parlamentară decât pentru declarații politice. Restul este o glumă. Dosarul meu este în instanță și chiar cinci instanțe au spus ce spuneam și eu: că dosarul meu este o făcătură politică oribilă și cred că cetățenii și-au dat seama de acest lucru, ca dovadă scorul obținut la alegerile locale și la alegerile parlamentare, a spus Olguța Vasilescu, în cadrul unei conferințe de presă în care și-a prezentat bilanțul de primar al Craiovei.

Ministrul Muncii  a mai spus, referindu-se la acuzațiile aduse de procurorii DNA, că dacă ar fi pusă de zece ori în situația de a reabilita fațadele blocurilor din sponsorizări, ar face același lucru.

[citeste si]

De zece ori dacă aș fi pusă în aceeași situație, aș face același lucru, adică să rog oameni din mediul de afaceri să sponsorizeze, nu pe mine, ci orașul în care și ei locuiesc și pe care îl vor și ei mai frumos. Și nu au fost doar firme care au avut legături cu Primăria Craiova. Toate cele patru infracțiuni de luare de mită sunt în capital electoral. În traducere liberă: dacă populația are încredere în tine, trebuie să faci pușcărie. Dar iată că totuși judecătorii care au avut acest dosar în mână au spus ceea ce spun și eu de câteva luni: că este o făcătură oribilă care trebuie să se întoarcă la DNA, a adăugat ea.

Tribunalul București a decis, pe 15 decembrie, să trimită pentru a doua oară la DNA dosarul în care Lia Olguța Vasilescu este acuzată de corupție. Decizia nu este însă definitivă și a fost contestată de procurori la Curtea de Apel București. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel