€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Leul s-a întărit față de euro, însă a pierdut teren în fața dolarului american

bani-investitie-100-de-lei_03606800 Foto: Agerpres
 

Leul s-a apreciat vineri față de euro, dar a pierdut teren în raport cu dolarul și francul elvețian, potrivit cursului oficial al BNR.

Leul a avut o evoluție mixtă vineri, întărindu-se ușor față de moneda unică europeană, dar pierzând teren în fața dolarului american și a francului elvețian, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României.

Cursul oficial indicat de BNR pentru euro a fost de 5,0600 lei, ceea ce înseamnă o scădere de 0,03 bani (echivalentul a -0,01%) față de nivelul anterior de 5,0603 lei.

Pe de altă parte, dolarul american a câștigat teren în fața leului, leul fiind cotat la 4,2961, în urcare cu 0,44 bani (0,10%) comparativ cu valoarea de joi, de 4,2917 lei.

Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, fiind stabilit la 5,4155 lei, în creștere cu 0,14 bani (0,02%) față de precedentul curs, care fusese de 5,4141 lei.

În ceea ce privește prețul aurului, gramul s-a ieftinit ușor, ajungând la 460,7924 lei, în scădere față de valoarea anterioară, de 461,6576 lei, potrivit Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Risc de falimente și concedieri? Ce răspunde Nazare întrebărilor incomode despre pachetul fiscal

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close