Leon Dănăilă reclamat la CNCD de asociația MozaIQ

Asociația MozaiQ, organizație comunitară a persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender) din România a depus o plângere adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu privire la afirmațiile senatorului Partidului Național Liberal Leon Dănăilă.

Iată ce spun reprezentanții asociației:

Domnul Dănăilă a declarat vineri, 17 martie 2017, că „Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi. Să-i înveţe să devină tot aşa”, precum și “Eu asta nu pricep, mintea mea nu poate să priceapă. Nu, una e femeie, ălalalt e bărbat. Asta nu pricep. Îmbracă-i pe amândoi bărbaţi. Îţi plac bărbaţii? Poftim!”. Domnul Dănăilă și-a încheiat declarațiile făcând trimitele la principii religioase ”Sodoma şi Gomora. Doamne fereşte! E un regres, totuşi, al speciei umane”.

Acuzațiile concrete

 Mesajul politic al domnului senator Leon Dănăilă țintește un grup de indivizi pe baza anumitor caracteristici protejate de către OG 137/2000, articolul 15, și anume orientarea sexuală. Astfel, mesajul domnului senator Leon Dănăilă diferențiază în mod clar între grupurile de persoane heteorsexuale și cele homosexuale, criteriul de diferențiere fiind cel al orientării sexuale. Prin asocierea expresă dintre homosexuali și acțiuni sancționate de Codul Penal, Leon Dănăilă dezvoltă un sentiment de frică și panică privind reprezentarea în spațiul public a comunității LGBT. Astfel, Leon Dănăilă contribuie la încetățenirea stereotipurilor și a prejudecăților privind indezirabilitatea comunității LGBT.

Privind ținta mesajului, prin stigmatizarea orientării sexuale Leon Dănăilă marginalizeză persoanele având aceste trăsături în afara limitelor normale ale relațiilor sociale, afectând stima de sine a acestora și promovând izolarea lor. Astfel, se face nu numai o diferențiere clară între grupurile de persoane heteorsexuale și cele homosexuale pe criteriul orientării sexuale dar, în plus, această diferențiere demonizează comunitatea LGBT în opoziție cu comunitatea non-LGBT. Această dihotomie încurajează mobilizarea sentimentului anti-gay și marginalizarea persoanelor LGBT nu numai din viața publică dar și din alte aspecte sociale, economice și culturale.

Privind emitentul mesajului, menționăm calitatea de persoană publică și politician al domnului Leon Dănăilă. Acesta este în prezent senator al Partidului Național Liberal în Parlamentul României, reprezentând Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti. În plus, în calitatea sa de neurochirurg, fost director al spitalului Gheorghe Marinescu (1996-2004), precum și ca profesor universitar la Facultatea de Medicină Carol Davila București, șeful comisiei naționale de neurochirurgie din cadrul Ministerului Sănătății și prin participarea sa la viața publică Leon Dănăilă este un formator de opinie pe plan local și național.

Astfel, prin conținutul, țintele, contextul și emitentul mesajului și în acord cu art. 15 a Ordonanței Guvernului nr. 137 din 31.08.2000, declarația domnului Leon Dănăilă este asimilată unui comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității umane ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unui grup de persoane sau unei comunități şi legat de apartenența acestora la o orientarea sexuală," se arată în argumentarea organizației. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel