EXCLUSIV  Legile anti-cămătărie, la vot în Camera Deputaţilor. În ce partid îşi pune Daniel Zamfir speranţele

Daniel Zamfir
Daniel Zamfir

Senatorul Daniel Zamfir a punctat, pentru DC News, care sunt șansele ca pachetul de legi anti-cămătărie să treacă de votul din Camera Deputaților. În plus, acesta a explicat şi de unde speră să vină surpriza. 

"Aceste legi anti-cămătărie împotriva abuzurilor băncilor, IFN-urilor, recuperatorilor și executorilor au trecut de Senat și rămân în prim-plan, fiind un alt obiectiv major. Urmează votul în Camera Deputaților. Sigur că nu am nicio așteptare din partea PNL cu toate că, vă aduc aminte, că aceste proiecte de lege au fost semnate de 14 parlamentari, dar, acum, în noua viziune a noii conduceri cu Ludovic Orban, în mod categoric, nu au nicio intenție ca astfel de legi să fie adoptate", a explicat Daniel Zamfir în exclusivitate pentru DC NEWS. 

USR, abţinere în Senat. Zamfir: Am speranţe

"Am văzut că USR s-a abținut la votul din Senat. Până la urmă, nu cred că este un lucru rău. Consider că, după discuțiile pe care le vom avea, sper din suflet să îi lămuresc ca aceste proiecte de legi, care sunt în favoarea consumatorului, să treacă și de Camera Deputaților. Până la urmă, în aceste proiecte de lege, este vorba despre abuz. Am spus dintotdeauna faptul că atunci când vorbim despre abuz, acesta nu are culoare politică, nu este de stânga sau de dreapta.

Ca atare, mai degrabă, îmi pun speranțe ca cei de la USR să înțeleagă că aceste legi trebuie să treacă, să fie votate în Camera Deputaților. Cei de la PSD le susțin necondiționat, precum și cei de la UDMR. Cu un pic de voință și din partea celor de la USR, aceste proiecte de legislative vor trece în Camera Deputaților. Și vom putea spune că s-a făcut un lucru foarte bun pentru consumatori!" a conchis senatorul. 

VEZI ȘI Daniel Zamfir, proiect NOU în 2020. Inițiativă ce vizează milioane de români

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel