A fost scandal astăzi în Parlament, după ce opoziția a părăsit lucrările în semn de protest față de comunicatul semnat de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu ca răspuns pentru replica Departamentului de Stat al SUA în privința legilor justiției. Alina Gorghiu explică situația.
Ea spune că regulamentul comun al Camerei Deputaților și Senatului a fost încălcat.
"Regulamentul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului spune foarte clar că doar plenul reunit poate adopta declaraţii în numele Parlamentului (art. 13 pct 23). Constituţia stabileşte că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al ţării (art. 63).
Comunicatul Dragnea-Tăriceanu este un act unilateral, fără bază, fără consultarea plenului reunit, fără a respecta liniile de politică externă ale României aşa cum reies din tratatele internaţionale la care ne-am angajat.
Opoziţia a părăsit astăzi lucrările Senatului şi ale Camerei Deputaţilor în semn de protest faţă de gestul individual ale celor care confundă Parlamentul cu ograda propriilor partide: Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.
PNL a solicitat azi convocarea plenului reunit pentru reafirmarea parteneriarului strategic cu SUA şi prevederilor sale, la care ne-am angajat, inclusiv cele menţionate în comunicatul Departamentului de Stat: protejarea şi consolidarea statului de drept, adică separaţia puterilor în stat, lupta împotriva corupţiei şi independenţa justiţiei," a scris Alina Gorghiu pe contul ei de socializare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu