Legi Justiție. Ionel Dancă: Punct de vedere de la Comisia de la Veneția

Ionel Dancă, foto: facebook PNL
Ionel Dancă, foto: facebook PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a reiterat luni solicitarea liberalilor ca Parlamentul să ceară un punct de vedere Comisiei de la Veneţia pe modificările privind legile Justiţiei, arătând că, în caz contrar, deputaţii şi senatorii partidului vor susţine abrogarea articolelor declarate neconstituţionale. 

"Propunerile privind modificările la legile Justiţiei se reîntorc în Parlament. În această situaţie, PNL reiterează cererea pe care a formulat-o şi în trecut - conducerea Parlamentului să ceară un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia asupra acestor modificări aşa cum, de altfel, a recomandat şi Comisia Europeană şi, recent, prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans", a spus Dancă, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL. 

Va cere abrogarea

El a precizat că, în caz contrar, PNL va cere abrogarea articolelor declarate neconstituţionale. 

"În situaţia în care aceste dezbateri vor continua şi fără un punct de vedere al Comisiei de la Veneţia asupra acestor modificări, PNL va susţine abrogarea acelor articole care au fost declarate neconstituţionale şi păstrarea prevederilor actuale, legale, în ceea ce priveşte atribuţiile preşedintelui în numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor la ÎCCJ", a afirmat Dancă, relatează Agerpres.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy