Legea SALARIZĂRII. PSD, mesaj: întârziere

Liderul deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că au fost depuse "destule" amendamente la proiectul legii salarizării, dar nu crede că acest proiect va fi depus în Parlament în această săptămână şi a adăugat nu există un orizont de timp. 

"Am creat un mail special, atât ministerul, cât şi grupul PSD, şi toate amendamentele merg pe mail atât la grup, cât şi la minister. Sunt destule. Eu vorbesc de PSD în momentul acesta", a spus Marcel Ciolacu, după şedinţa grupului parlamentar al social-democraţilor, întrebat dacă s-au primit amendamente la proiectul legii salarizării unitare. 

El a menţionat că proiectul a fost trimis la toate grupurile parlamentare, iar amendamentele nu trebuie trimise către PSD, ci la Ministerul Muncii şi la comisii. 

"Nu trebuie să vină la noi (amendamentele - n.r.), trebuie să meargă la minister şi la comisii. Nu trebuie să le depună la PSD, ar fi culmea ca celelalte grupuri parlamentare să depună la grupul PSD. Asta este procedura, nu trebuie să le trimită la noi, trebuie să le trimită la Comisia de muncă", a susţinut Ciolacu. 

Întrebat când va fi depus proiectul legii salarizării unitare, deputatul PSD a precizat: "Când se vor termina absolut toate dezbaterile şi toate amendamentele şi după ce vom avea un feedback de la toate partidele". 

El a adăugat că nu a fost stabilit un orizont de timp şi nu crede că proiectul va fi depus în această săptămână, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel