Legea salarizării. Ioana Petrescu scoate la iveală marele pericol al Guvernului Grindeanu

Ioana Petrescu, fostul ministrul de Finanțe al Guvernului Ponta, a atras atenția asupra pericolului legii salarizării unice.

O nouă lege a salarizării este absolut necesară și mult așteptată de majoritatea bugetarilor. Însă, actualul proiect pare mult prea ambițios și riscă să aibă destinul vechii legi a salarizării 284/2010, care nu a fost niciodată aplicată în integralitate, este de părere Ioana Petrescu.

"Cel mai înțelept ar fi ca Guvernul sa vina întâi cu masuri clare de reducere a evaziunii si creștere a veniturilor. Să implementeze măsuri structurale menite să accelereze creșterea economică. O astfel de măsură ar putea fi îmbunătățirea managementului companiilor de stat prin înființarea un fond de investiții profesionist.

Din păcate, acest lucru nu se poate implementa de pe o zi pe alta și efectele ar fi vizibile doar în timp. Mai exact, cred că Guvernul trebuie să implementeze acele masuri menite să aducă mai mulți bani la buget cât mai repede, să măsoare efectele lor și abia după ce constată că există mai mulți bani în vistierie, să se înhame la măsuri cu impact bugetar uriaș. În acest fel, se va asigura că o noua lege a salarizării nu va avea același destin precum cea de dinainte, care nu a putut fi aplicată integral", a mai zis fostul ministru pe blogul său.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel