Legea recunoștinței prin care copiii ar fi obligați să își întrețină părinții, RETRASĂ

Scutaru Cristina / 08 iul 2019 / 17:34 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Senatul a decis retragerea din procedura parlamentară a proiectului prin care părinții, bunicii sau străbunicii ar trebui să fie susținuți financiar de copii.

Biroul permanent al Senatului a decis retragerea din procedura parlamentară a proiectului prin care părinții, bunicii sau străbunicii ar trebui să fie susținuți financiar de copii, la solicitarea inițiatorilor, a declarat senatorul PSD Nicolae Moga, pentru MEDIAFAX.

Vicepreședintele Senatului a adăugat că cererea pentru retragerea propunerii legislative a fost formulată de către deputatul PSD Dumitru Gherman și de inițiatorii proiectului de lege.

Proiectul de lege privind „Recunoştinţa între generaţii" fusese depus la Senat de 74 de parlamentari PSD şi ALDE, printre care şi Niculae Bădălău, ministrul Economiei. Propunerea prevedea că părinţii, bunicii sau străbunicii trebuie să fie susţinuţi financiar de copii, dacă au nevoie, iar în caz de refuz aceștia riscau amendă sau între șase luni și trei ani de închisoare.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vinerea trecută, la Galaţi, că nici Guvernul României şi nici PSD nu susţin proiectul de lege prin care copiii sunt obligaţi la întreţinerea părinţilor.


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26