Legea răspunderii magistraților. Ce spune ministrul Justiției

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a vorbit, sâmbătă seară, la Antena 3, despre legea răspunderii magistraţilor.


„Legea răspunderii magistraţilor face parte din pachetul legilor de justiţie, este vorba de legile 303, 304, 317. Sunt la CSM. CSM, până în data de 15 februarie, are termen să le reanalizeze, pentru că ele au fost elaborate de vechiul CSM", a declarat ministrul Ioardache, prin telefon, în emisiunea moderată de Alessandra Stoicescu, Q&A.

„Ministerul Justiţiei, fără îndoială, va avea propriile observaţii pe aceste legi și sunt articole care vizează și legea răspunderii magistraților, urmând ca Parlamentul, dar și cei din Comisia Juridică de la Cameră să aibă ultimul cuvânt. Că până la urmă legislația în România o face Parlamentul.  Am văzut în ultima perioadă organe ale statului care își dau cu părerea despre legi, am văzut procurorul general care spune că o lege este bună sau nu e bună. Parchetul trebuie să aplice legea. Ultimul cuvânt în aceste legi le va avea Parlamentul", a mai spus Florin Iordache.

Citește și: Ministrul Justiției: Dacă PROTOCOLUL este ilegal, probele sunt nule

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel