Legea privind alăptarea în spaţii publice, promulgată de Iohannis

Legea privind alăptarea în spaţii publice, promulgată de Iohannis
Legea privind alăptarea în spaţii publice, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind alăptarea în spaţiile publice. Legea prevede că interzicerea în orice mod a alăptării unui copil în spaţiul public sau evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează un copil constituie contravenţie.

Potrivit actului normativ, constituie contravenţii: evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil; interzicerea, în orice mod, a alăptării în spaţiile publice a unui copil; refuzul furnizării de servicii unei persoane pentru că alăptează un copil, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv.

Contravenţiile prevăzute de proiectul de lege se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană fizică şi de la 1.000 de lei la 2.000 lei, dacă fapta este săvârşită de o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Ministerului Afacerilor Interne sau Poliţiei locale, după caz.

Altă lege promulgată de Iohannis

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile publice vor putea acorda burse de studiu, de creaţie, granturi de studii şi călătorie pentru realizarea unor proiecte în domeniul culturii scrise, potrivit unei legi promulgate, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis.

'Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice pot acorda, pentru realizarea unor proiecte în domeniul culturii scrise, burse de studiu, burse de creaţie, precum şi granturi de studii şi călătorie, în ţară şi în străinătate. Drepturile patrimoniale cu privire la opere create în cadrul burselor de creaţie, finanţate potrivit prezentei legi, sunt ale autorului beneficiar al bursei', prevede actul normativ pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 186/2003 privind susţinerea şi promovarea culturii scrise.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice, singure sau în parteneriat cu organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural sau cu firme, pot organiza programe de rezidenţe de creaţie în domeniul culturii scrise. Bursele de creaţie pot acoperi: cazarea, utilităţile pentru spaţiul de cazare, precum şi un onorariu, acordat lunar sau pentru întreaga perioadă a rezidenţei.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy