Legea prevenției. Mihai Daraban: Este o chestiune foarte importantă

Legea prevenției este primul act normativ care ar veni în mod real, efectiv, în sprijinul capitalului autohton, a declarat, miercuri, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, în cadrul unui forumului „Relația dintre stat și mediul de afaceri în 2017 – Legea prevenției" organizat de Intact Group.

Evenimentul de la Palatul Parlamentului a propus o dezbatere aplicată referitoare la colaborarea dintre stat și mediul de afaceri în privința Legii prevenției fiscale, la așteptările mediului de business și la cele mai importante programe pentru zona de business pentru anul 2017.

Președintele CCIR, Mihai Daraban, a susținut că Legea prevenției fiscale că ar reprezenta primul act normativ care ar sprijini în mod real capitalul autohton: „Predictibilitatea economică este o chestiune de care ne lovim pas cu pas. (...) Cred că este o chestiune pe care ar trebui s-o cimentăm pentru că și în diplomația economică aspectul legislativ este esențial în promovarea României și sunt întrebări frecvente pe care le auzim vis-a-vis de fiscalitate la noi în țară. (...) Nu suntem, din păcate, în situația de a oferi, pe termen mediu și lung, o predictibilitate. Pe de altă parte, cred că se poate discuta și de o lipsă de informatizare a instituțiilor statului, în special a organelor de control. An de an observ o discrepanță colosală: dacă astăzi vorbim de o bază de date a Ministerului de Justiție la Registrul Comerțului în care 803.000 de societăți comerciale care figurează active, la Ministerul de Finanțe veți găsi în jur de 658.000 de bilanțuri depuse. Practic, această diferență o veți găsi an de an.".

Ionuț Mișa, secretar de stat în  Ministerul Finanțelor Publice, a declarat că pentru a realiza „o lege cât mai clară, mai bine fundamentată, și mai ales, care să răspundă cât mai bine cerințelor mediului de afaceri din România", MFP a propus comasarea acțiunilor de control, "astfel încât agenții economici să fie deranjați cât mai puțin și cât mai rar, și, mai ales, atunci când e nevoie, pe baza unei analize de risc bine fundamentate, care să le dea posibilitatea să se concentreze pe ceea ce trebuie să facă (...), să dezvolte afacerea, să creeze locuri de muncă și să contribuie la dezvoltarea statului prin plata de taxe și impozite. De asemenea, a mai propus și crearea unei adrese de e-mail pentru a primi solicitările mediului de afaceri.

În cadrul dezbaterii de miercuri, Harry Ilan Laufer, secretar de stat la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a spus că „personal vorbind, din mediul privat, știu ce înseamnă nevoia unei predictibilități în business și la fel de importantă este și necesitatea unei legi a prevenției în România, care să permită tuturor să funcționeze într-un cadru normal. (...) Obiectivul acestei legi este prevenirea aplicării automate a sancțiunilor pentru faptele care constituie contravenții prin întocmirea unui plan de combatere, aprobându-se un termen profitabil în vederea încheierii neregulilor constatate".

[citeste si]

Temele esențiale din cadrul forumului, pe marginea cărora au fost lansate dezbateri pentru a trasa răspunsuri și concluzii, au fost: strategia Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în 2017, cele mai importante programe pentru zona de afaceri și bugetele alocate acestora; așteptările reprezentanților mediului de business și recomandările acestora pentru noul guvern; Legea prevenției fiscale; susținerea pe care statul o va oferi mediului de afaceri și firmelor românești, în special, în acest an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel