Modificări importante în noua Lege a pensiilor. Olguța Vasilescu a anunțat că legea va interzice la stat cumulul pensiei cu salariul.
Totodată, vârsta de pensionare nu se va modifica. Întrebată dacă noua Lege a pensiilor va fi finalizată până la finele lunii octombrie, Olguța Vasilescu a precizat că: ”da, eu cred că da. Nu cred că va dura atât de mult”.
În ceea ce privește interzicerea cumului pensiei cu salariul, analistul politic Bogdan Chirieac consideră că e o idee foarte bună.
”Mi se pare un lucru foarte bun. Dacă ai lucrat la stat și te-ai pensionat nu mi se pare normal să mai poți fi angajat din nou la stat după pensionare”.
Olguța Vasilescu a făcut vorbit și despre implementarea noii legi. Ministrul spune că ”depinde foarte mult de Casa de Pensii. Ei au cerut termen să evalueze situația. Nu este ușor, e vorba despre cinci milioane de pensii. Va dura cam un an-doi, dar repet, ea va intra în vigoare mult mai rapid, pe etape, vor exista creșteri”.
”Pot să vă spun cu certitudine că nicio pensie nu va scădea. Există un articol care precizeaza că și dacă se recalculează pensia și ar ieși un punctaj mai mic va fi platită pensia aflată în plată.
Se va putea munci și peste vârsta de 65 de ani cu acordul angajatului, al angajatorului și în baza unui certificat medical. Am vrut să evităm posibilitatea de a cumula pensia cu salariul cum e acum, dar nici nu am vrut să împiedicăm oamenii care vor în continuare să muncească.
Parlamentul României va decide. Din punctul nostru de vedere e bine și pentru bugetul de pensii și pentru cei care vor să aibă un salariu mai mare decât o pensie care este evident este mai mică decât salariul”, a declarat Olguța Vasilescu la România TV.
Ministrul spune că ”nu se va egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu bărbații. Va rămâne la fel ca și în actuala lege”. Aceasta explică că deși ”există o directivă a Uniunii Europene care ne obligă să facem această modificare, dar până în 2030. Noi nu avem aceeași speranță de viață ca alte țări din Uniunea Europeană”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu