Legea offshore. Tomac: Dacă are balta peşte, poate ne lipim şi noi

Eugen Tomac, PMP
Descriere foto: Eugen Tomac, PMP

Deputatul PMP Eugen Tomac a declarat, la Ora Guvernului, la dezbaterea pe tema Legii offshore, că Marea Neagră nu trebuie confundată cu Lacul Belina, iar resursele României trebuie tratate cu maximă responsabilitate.

"Această temă legată de Legea offshore şi de modul cum tratează actualul Guvern este un subiect atât de sensibil ce ţine de resursele ţării, mă face să cred că totuşi în Parlamentul României, în Guvernul României mai există oameni care se gândesc la România pentru că, domnule ministru, Marea Neagră nu trebuie confundată cu Lacul Belina, pe principiul - dacă are balta peşte, poate ne lipim şi noi de ceva. Resursele României sunt ale ţării noastre şi trebuie tratate cu maximă responsabilitate", a afirmat Tomac, la dezbaterea la care a participat ministrul Energiei, Anton Anton.

"Gazeificarea României"

El a spus că aşteaptă de la Guvernul PSD-ALDE, pe lângă Legea offshore, şi o strategie în ceea ce priveşte "gazeificarea României", adăugând că nu este suficient accesul la resursă, fără să se ia în calcul populaţia.

"Avem doar 32% din locuinţele din România alimentate cu gaze. Această realitate obligă statul român, obligă Guvernul României să aibă o abordare vizionară în ceea ce priveşte modul cum utilizăm resursele statului. Fiind om de dreapta, nu sunt un om care nu înţelege cum funcţionează economia de piaţă, în acelaşi timp, sunt conştient că taxe reduse înseamnă bani mai puţini la bugetul de stat, bani mai puţini pentru dezvoltarea României şi, în acelaşi timp, sunt conştient că, dacă vom supralicita în ceea ce priveşte taxarea, riscăm să transformăm Marea Neagră într-un lac rusesc. (...) De aceea, vă întreb: sunteţi pregătiţi să veniţi cu o strategie pentru a extinde reţeaua de gaze pentru populaţia României? Pentru că nu este normal ca o ţară cu asemenea resurse să aibă doar 30% din populaţie racordată la gaz", a subliniat Eugen Tomac.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24