Legea dării în plată, soluţie pentru românii cărora le-au crescut ratele. Elena Cristian: Băncile sunt obligate

Fotografie de la Cup of  Couple, Pexels
Fotografie de la Cup of Couple, Pexels

Elena Cristian, analist DC BUSINESS, spune că o soluţie pentru românii care se confruntă cu o creştere masivă a ratelor este chiar legea dării în plată. 

"În acest moment avem o creştere alarmantă a ROBOR, poate cea mai rapidă creştere a ROBOR de când există acest indice. Una dintre soluţii ar fi apelarea la legea dării în plată. Aceasta are un articol unde scrie aşa: dacă rata creşte cu 50%, băncile sunt obligate să reactualizeze contractele. 

Deci oamenii ar trebui să meargă la bancă, să încerce să discute cu băncile şi să încerce să îşi reactualizeze contractele, să obţină condiţii mai bune. Dar ştim cum se întâmplă asta, ştim cât de greu este să depui o notificare la bancă, să ţi se aprobe, pentru că vedem asta din trecerea de la ROBOR la IRCC. Şi aici este o poveste. Să nu credeţi că se întâmplă prea uşor, oamenii fac multe drumuri la bănci pentru asta, deşi există o lege care obligă băncile ca la o simplă solicitare să accepte asta.

IRCC-ul este o soluţie pe termen scurt şi mediu, este acel indice care se calculează la volumul de tranzacţii şi care în acest moment este mult mai favorabil. Ar trebui apelat la această soluţie în lipsa altora, pentru că amânarea ratelor cu 9 luni înseamnă o împovărare grea. E o situaţie disperată, îi înţeleg pe oameni. Nu s-a mai trecut prin aşa ceva de la acel franc elveţian şi de la acea situaţie care a dus la drame, sinucideri, etc", a declarat Elena Cristian la România TV. 

Românii nu mai au bani de rate şi se înghesuie la bănci. Cer trecerea de la ROBOR la IRCC. Adrian Vasilescu: E cea mai rapidă inflaţie din ultimii 40 de ani. Să nu scoatem din context

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, afirmă că inflaţia trebuie privită în context global, pentru că ea afectează toată lumea. 

"Important este, când discutăm asemenea chestiuni, să nu scoatem din context. Pentru că contextul este global. De la un capăt la altul al lumii, cunoaştem cea mai rapidă inflaţie, cea mai rapidă creştere a preţurilor din ultimii 40 de ani. Li se întâmplă şi americanilor, şi europenilor, li se întâmplă multor ţări. Nu putem să vorbim despre ce se petrece în România fără să nominalizăm acest context. Omenirea tot bifează crize, aşa se întâmplă de când lumea", a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, întrebat ce părere are despre faptul că românii fac cereri la bănci să îşi schimbe dobânzile la credite, prin trecerea de la ROBOR la IRCC. 

"Aşa este, dar pe români nu îi încălzeşte cu nimic, când nu mai au bani de rate, că şi americanii plătesc la fel. Ce sfaturi le daţi românilor?", a fost întrebat economistul la România TV. 

"Sigur că peste tot în lume se pune problema rezolvării acestei chestiuni, dar inflaţia este globală. Mie mi-e greu să dau un sfat. IRCC-ul, sigur că da, este acum 2,65%. ROBOR-ul de ieri este 8,01%. Este mare diferenţă. Şi aici este o realitate care a venit peste noi fără să o putem controla. Sunt 2 tipuri de calcul la rata dobânzii. Legea a făcut asta şi ne supunem legii", a mai declarat Adrian Vasilescu. 

CITEŞTE ŞI “Cineva trebuie să explice de ce ne împrumutăm dublu față de bulgari?! De ce ungurii se împrumută la 2-3%, iar românii la 9-10%?“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel