LEGEA DĂRII ÎN PLATĂ. Reacția PNL după ce Klaus Iohannis a retrimis legea în Parlament

Liberalii susţin că decizia reexaminării legii dării în plată este o oportunitate de îmbunătăţire a actului normativ şi propun constituirea la nivelul Parlamentului a unui grup de lucru din care să facă parte atât reprezentanţii sistemului bancar, ai Guvernului, cât şi ai beneficiarilor.

'Solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis adresată Parlamentului de reexaminare a proiectului legii dării în plată reprezintă o ocazie pentru găsirea celor mai bune soluţii de reglementare a unui principiu corect. Împărţirea riscului între bancă şi client în privinţa creditelor este o nevoie socială care trebuie să-şi găsească răspunsul adecvat în mecanismele legale, iar acesta este atributul Parlamentului', se arată într-un comunicat remis, vineri, Agerpres.

PNL precizează că orice lege este perfectibilă şi că este de datoria Parlamentului să aducă acele modificări sau completări dezirabile pentru ca legislaţia să răspundă nevoilor şi aşteptărilor din societate. Liberalii propun înfiinţarea unui grup de lucru la nivelul Legislativului pentru acest proiect de lege.

'Cererea de reexaminare este atributul constituţional al preşedintelui României, iar dincolo de acest fapt este demersul persoanei publice cu cel mai ridicat grad de încredere din partea cetăţenilor.

Este motivul pentru care PNL va analiza cu toată atenţia observaţiile care pot duce la îmbunătăţirea legii dării în plată. În acest sens, PNL propune constituirea la nivelul Parlamentului a unui grup de lucru din care să facă parte atât reprezentanţii sistemului bancar, ai Guvernului, ai celor care vor fi beneficiarii acestui act normativ, pentru a găsi cea mai bună formulă de reglementare în acest caz', arată liberalii.

De ce a retrimis Klaus Iohannis lege în Parlament

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut vineri Parlamentului reexaminarea legii dării în plată. 'Legea privind darea în plată este bine-venită, dar forma adoptată de Parlament, în loc să-i ajute pe cei care au credite imobiliare, riscă să creeze noi dificultăţi, mergând chiar până la imposibilitatea aplicării ei.

Terminologia neclară, necorelarea cu legislaţia în vigoare şi crearea unor situaţii de inechitate între beneficiarii legii sunt câteva dintre problemele actului normativ. De aceea, am retrimis astăzi legea spre reexaminare Parlamentului', a scris vineri pe Facebook şeful statului.

În opinia sa, este atributul Legislativului să definească mai riguros termenii folosiţi, astfel încât să fie eliminate neclarităţile şi evitate confuziile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel