Legea dării în plată. Dacian Cioloș, mesaj răspicat

Premierul Dacian Cioloș a făcut o nouă declarație cu privire la Legea dării în plată. El subliniază un fapt ce a mai fost spus: că legea trebuie să vizeze cazurile sociale și nu să rezolve problemele speculatorilor imobiliari. 

Într-o conferință de presă ținută, luni, la Alba Iulia, Dacian Cioloş a spus: "Mie mi se pare, în primul rând, că această lege trebuie nu doar declarativ, ci şi faptic să vizeze într-adevăr cazurile sociale. Deci acele situaţii în care creditorii au luat un credit de la bancă ca să îşi cumpere o casă, un apartament în care locuiesc şi atunci când au probleme de rambursare să nu fie în situaţia de a scoate familie în stradă". 

Premierul Dacian Cioloș a adăugat: "Nu cred că această lege sub acoperirea declarativă a cazurilor sociale să rezolve problemele speculatorilor imobiliari care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro să investească în imobiliare şi acum văd că nu le mai funcţionează piaţa şi să arunce în aer sistemul bancar ca să îşi rezolve problemele. Când vorbesc de aruncare în aer a sistemului bancar nu mă refer la salvat cu orice preţ băncile pentru că premierului îi sunt dragi băncile şi nu îi sunt dragi cetăţenii. Dar dacă noi destabilizăm sistemul bancar tot asupra celor care iau credite de la bănci sau îşi ţin banii la bănci se vor răsfrânge negativ aceste efecte. La asta trebuie să ne gândim când luăm o decizie, care e şi impactul pozitiv pe termen scurt dar şi pe termen lung". 

"Băncile au făcut nişte greşeli în trecut şi acum într-un anumit fel plătesc preţul acestor greşeli"

"Eu am avut o discuţie cu băncile foarte deschisă şi foarte clară, băncile au făcut nişte greşeli în trecut şi acum într-un anumit fel plătesc preţul acestor greşeli şi acestei rigidităţi în modul de a aborda anumite situaţii, însă pe de altă parte e important pentru economia României şi pentru clienţii băncilor să avem stabilitate în sistemul bancar. Şi o lege ca aceasta poate să arunce în aer sistemul bancar dacă nu e gândită bine. Susţin legea dării în plată, dar ea trebuie să vizeze într-adevăr cazurile sociale şi asta presupune că trebuie să fie ţintită spre aceste cazuri", a conchis Dacian Cioloş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel