Lege sancțiuni păduri, contravenții silvice. Klaus Iohannis a promulgat legea

Bogdan Bolojan / 12 iun 2017 / 13:55 Salveaza PDF Comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care se modifică sancţiunile şi contravenţiile silvice. 

Astfel, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. 

Potrivit legii, constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei administratorul/prestatorul de servicii silvice care încheie contracte de administrare/servicii silvice cu persoanele care dobândesc exclusiv dreptul de proprietate asupra masei lemnoase, fără a fi proprietare ale terenului pe care este amplasată aceasta. Contractele sunt nule de drept. 

Contravenţie silvică se consideră şi "recoltarea prin lucrări de conservare la nivelul de subunitate de gospodărire a unui volum mai mare decât volumul prevăzut pentru lucrări de conservare pe perioada de aplicare a amenajamentului silvic, fără existenţa unei aprobări legale în acest sens, şi se sancţionează după cum urmează: cu avertisment, dacă depăşirea reprezintă până la 3% din volumul prevăzut şi cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei, dacă depăşirea reprezintă 3,1% - 10% din volumul prevăzut". 

Constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei până la 2.000 lei trecerea animalelor domestice însoţite sau neînsoţite prin fondul forestier, fără aprobare legală. Sancţiunea se aplică însoţitorului turmei, dacă animalele sunt însoţite, sau proprietarului, dacă animalele sunt neînsoţite. 

Actul normativ mai prevede că următoarele fapte constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei până la 15.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză: expedierea, transportul, primirea, depozitarea materialelor lemnoase fără avize de însoţire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală, aşa cum sunt prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, cu excepţia situaţiilor prevăzute de aceste norme. 

Unde merg banii din amenzi

Legea stipulează că sumele încasate din plata amenzilor la contravenţiile silvice se distribuie după cum urmează: 20% se varsă în contul persoanei juridice în structura căreia îşi desfăşoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda, iar 80% se varsă la bugetul de stat, în cazul contravenţiilor săvârşite de către operatorii economici sau, după caz, la bugetul local pentru contravenţiile săvârşite de către persoanele fizice. 

Ocolul silvic care asigură custodia materialelor lemnoase confiscate, precum şi a celor abandonate, este obligat să doneze volumul confiscat către instituţiile publice şi de pe raza unităţii administrativ - teritoriale unde s-a realizat custodia. Donaţia materialelor lemnoase confiscate şi a celor abandonate, către instituţiile publice prevăzute la alin. (1) se face în următoarea ordine: grădiniţe, creşe şi case de copii, şcoli şi licee, case şi azile de bătrâni, primării, unităţi militare, relatează Agerpres.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28