Lege majorare salarii. Daniel Zamfir: A fost adoptată prin furt

Partidul Naţional Liberal (PNL) doreşte mărirea salariilor bugetarilor, dar numai prin legea salarizării unitare, a declarat deputatul PNL Daniel Zamfir.

El a afirmat că legea privind majorările salariale aprobată luni în Parlament 'a fost adoptată prin furt'.

'PNL doreşte să se adopte legea salarizării unitare pentru bugetari, tocmai pentru că nu ne dorim să se creeze un dezechilibru între alte categorii sociale. PNL nu doreşte legea votată de majoritatea PSD-ALDE, în primul rând pentru că a fost adoptată prin furt, şi în al doilea rând creează mari dezechilibre între celelalte categorii bugetare. Prin legea adoptată zilele trecute, la unele categorii din sănătate, cum sunt farmaciştii primari, salariile cresc cu 53%, la directorii de şcoli cu peste 50%, la contabili cu 63%. Nu este normal să avem o creştere doar la cadrele de conducere, atâta timp cât avem mari probleme cu salariile învăţătorilor de la sate. Vrem să avem legea salarizării unitare, dar o lege care să indice clar sursa de finanţare şi o lege de care să beneficieze şi alte categorii bugetare. Acum sursa de finanţare nu este indicată', a afirmat deputatul liberal, scrie Agerpres.

Acesta a adăugat că legea salarizării unitare va avea ca sursă de finanţare legea impozitării în România a profiturilor companiilor multinaţionale. 'Iată o sursă palpabilă de venituri, o sursă din care putem să creştem salariile tuturor bugetarilor şi ne rămân şi suficienţi bani pentru investiţii', a explicat Daniel Zamfir. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel