Lege 304/2004. Propunerea legislativă de modificare, dezbătută în plen

Rodica Mitu / 20 dec 2017 / 07:22 Salveaza PDF Comentarii

Senatul va dezbate, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. 

Actul normativ, adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, a primit marţi seară raport favorabil din partea Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, după analizarea amendamentelor formulate de senatori.

Printre cele mai importante modificări aduse de comisie se numără un amendament conform căruia Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte poate investiga toate infracţiunile comise de magistraţi.

Secţia îşi păstrează competenţa de urmărire penală şi în situaţia în care alături de magistraţi sunt cercetate şi alte persoane, potrivit unui amendament din partea UDMR.

Parlamentarii au mai decis ca această secţie să fie condusă de un procuror-şef, ajutat de un procuror-şef adjunct, numiţi în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.

Lege 317/2004

De asemenea, Senatul ar putea lua în dezbatere miercuri propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, act normativ înscris pe ordinea de zi a plenului. Parlamentarii Comisiei speciale pentru legile justiţiei au dat marţi vot favorabil raportului la proiectul Legii 317/2004 privind CSM, adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, care va intra în dezbaterea plenului Senatului. Au votat în favoarea raportului 12 de deputaţi, iar doi deputaţi au votat împotrivă.  

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27