Lăzăroiu: Ponta este binevenit și singur la consultări, dacă se simte pregătit

Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu susține, pe Facebook, că Victor Ponta, dacă se simte pregătit, este binevenit și singur la consultările de mmiercuri cu președintele Traian Băsescu, precizând că invitația a fost trimisă în data de 1 noiembrie, însă premierul a cerut o amânare pentru că unele teme urma să le discute marţi în şedinţa Executivului, care, de altfel, i-a fost acordată.

"Poate ar mai trebui spus și că invitaţia la consultările cu Guvernul a fost trimisă pe 1 noiembrie a.c. pentru 5 noiembrie a.c., deci toţi membrii Cabinetului aveau timp să se pregătească pentru temele propuse la consultări", explică Lăzăroiu pe Facebook.

Acesta susține că "premierul a cerut o amânare pentru că unele teme urma să le discute azi, 6 noiembrie, în ședință de guvern. I s-a acordat această amânare pentru mâine, 7 noiembrie, ora 11. Şi, deşi consultările sunt cu Guvernul, dacă Ponta se simte pregătit pe cele cinci teme, atunci este binevenit şi singur la consultări", adaugă consilierul prezidenţial.

Potrivit unui comunicat al Administrației prezidențiale, publicat pe site-ul instituției, miercuri, la ora 11.00, Guvernul era invitat la Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor, la consultări cu președintele Traian Băsescu,  în conformitate cu articolul 86 din Constituţia României, potrivit căruia şeful statului poate consulta Guvernul cu privire la "probleme urgente şi de importanţă deosebită".

Premierul Victor Ponta a declarat marți seară, că va merge singur la întâlnirea cu șeful statului, unde va clarifica, din nou, și faptul că ședințele de guvern nu se organizează la Palatul Cotroceni, precizând că va face tot ce ține de el pentru a evita o nouă criză.

Întrebat ce crede că va aduce întâlnirea cu şeful statului, premierul Ponta a declarat la România TV: "Eu cred că va aduce încă o dată o clarificare a faptului că şedinţele de guvern nu se ţin la Cotroceni, ca pe vremea lui Boc, ci se ţin la Palatul Victoria, că Guvernul are atribuţiile sale şi răspunde în faţa Parlamentului, iar un preşedinte care îşi respectă atribuţiile constituţionale poate dialoga şi avea o relaţie foarte normală cu un prim-ministru care îşi respectă atribuţiile constituţionale".

"Fac tot ce ţine de mine ca să evit o criză", a mai spus premierul, subliniind că va merge la consultări indiferent de reacţii:

"Dacă domnul Băsescu vrea să discutăm e foarte bine, dacă nu, nicio problemă. Dacă mă duc unii se supără, dacă nu mă duc se supără alţii. Nu cred că avem nevoie în acest moment de o nouă criză între Guvern şi Preşedinte. Voi evita pe cât posibil noi conflicte".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel