Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, social-democrata Laura Vicol, a precizat, marţi, că proiectul de lege care introduce în Codul penal incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, reexaminat de Parlament la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, pune în acord cu legislaţia românească o Decizie-cadru a Comisiei Europene.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat luni un proiect de lege potrivit căruia incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Proiectul a fost trimis la reexaminare ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.
"De ieri am văzut că s-a rostogolit în toată presa o informaţie falsă şi din păcate a fost preluată de oameni serioşi, de ziare serioase. (...) Această iniţiativă legislativă a ajuns pe rolul Parlamentului în februarie anul trecut, când din guvern făcea parte şi USR", a declarat Laura Vicol, la Parlament.
Potrivit acesteia, amendamentul "de care s-a făcut vorbire în mod greşit legat de numele său este un amendament adoptat la Senat şi promulgat în această lege".
"În amendamentul respectiv din Senat se afla o expresie care, din punctul meu de vedere, era neconstituţională, pentru că era impredictibil. Se lăsa un cadru larg unor interpretări lăsate liberului arbitru prin care omul putea să fie sancţionat pentru ceva ce poate nu a gândit, prin acea expresie, pe care eu am considerat, cu riscul de a fi întoarsă această lege din nou, la CCR, că cetăţeanul român nu este protejat, că se lasă un loc liber interpretărilor care ar putea prejudicia libertatea presei în primul rând - prin acea expresie.
Şi am eliminat-o din amendament. Ce aţi văzut - numele meu trecut în amendament - nu a făcut altceva decât să scoată o expresie dintr-un amendament deja adoptat. Nu este amendamentul lui Laura Vicol, nu este un amendament pe care eu l-am propus, nu este un amendament pe care eu l-am introdus, dimpotrivă", a precizat preşedintele Comisiei juridice.
Laura Vicol a subliniat că tot ceea ce se menţionează în amendament face parte din această Directivă-cadru solicitată de Comisia Europeană în vederea transpunerii în legislaţia românească.
"Intram în procedură de infrigement dacă nu respectam exact textul Directivei-cadru. Am încercat să facem deja acest lucru, fiind în opoziţie, anul trecut, când a ajuns legea pe masa Parlamentului, însă atâta vreme cât preşedintele României a câştigat la CCR, vom respecta deciziile Curţii Constituţionale şi ceea ce solicită Comisia Europeană, în calitate de membru UE.
Am fost obligaţi practic să transpunem această Decizie-cadru în legislaţia românească. Până la urma urmă, cred că trebuie să ne respectăm toţi între noi, să respectăm libertatea presei, dar trebuie să fim în egală măsură atenţi şi la tot ceea ce spunem", a adăugat Laura Vicol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu