Laufer - Vasilescu, respinși de Iohannis. Attila Korodi: Tranșant și sec

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să-şi argumenteze refuzul variantelor Olguţa Vasilescu la Ministerul Transporturilor şi Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării, consideră liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, care şi-a exprimat speranţa că polemicile pe tema remanierii vor înceta cât mai curând.

"Polemica pe tema remanierii Guvernului face parte dintr-un şir de acţiuni politice între două poluri politice instituţionale din România, preşedintele, care se poziţionează clar în majoritatea cazurilor pe teme publice şi politice în contrapartidă cu coaliţia de guvernământ, şi PSD, care doreşte să rezolve prin această remaniere guvernamentală atât elemente de criză politică internă, cât şi eliminarea unor miniştri care chiar nu performau', a spus Attila Korodi.

El speră că tensiunile pe tema remanierii Guvernului se vor încheia cât mai repede.

"Din păcate, ne-am obişnuit în ultimii doi ani de zile cu frecvenţa acestor momente, aşa că poate să devină şi o obişnuinţă. Din punct de vedere al funcţionării ministerelor, pentru una-două săptămâni nu creează o problemă, dar este important ca într-un cadru constituţional aceste divergenţe să se rezolve cât mai repede', a declarat Attila Korodi.

Trebuiau aduse argumente

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să ofere lămuriri privind respingerea variantelor Olguţa Vasilescu şi Ilan Laufer, liderul deputaţilor UDMR a spus că "anumite argumente trebuiau aduse".

"Este dreptul preşedintelui să refuze. Întrebarea este dacă trebuia să şi argumenteze. Eu cred că anumite argumente trebuiau aduse, pentru că opinia publică are nevoie de lucrul acesta şi într-un fel şi refuzul trebuie argumentat. Desigur, există şi un palier constituţional, poţi să refuzi odată, asta înseamnă că poate fi interpretată că poate nici nu trebuie comentat. Dar în această perioadă de foarte multe ori procedurile sunt interpretate într-o manieră puţin mai forţată, poate să se înscrie în această nuanţă ideea preşedintelui de a nu aduce informaţii mai multe decât refuz foarte tranşant şi sec", a spus Atilla Korodi.

Ce crede despre acuzațiile de antisemitism aduse de Ilan Laufer președintelui

Întrebat despre declaraţiile lui Ilan Laufer, conform cărora refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a semna decretul pentru numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale ar reprezenta "un nou act de antisemitism", Atilla Korodi a arătat că nu este admisibil să existe acuzaţii la adresa unei organizaţii care reprezintă o minoritate naţională.

El a adăugat că, "tot în aceleaşi argumentaţii sau acuze, Ilan Laufer acuza Forumul Democrat German din România că este continuatorul unei unei organizaţii fasciste" şi a subliniat că refuză orice astfel de comentariu.

"În România şi comunitatea germană trebuie să fie reprezentată printr-o uniune importantă, cum este FDGR în spectrul politic. De aceea, orice fel de acuze împotriva unor forumuri sau instituţii sau uniuni ale comunităţilor minoritare din România sunt de neacceptat", a adăugat deputatul UDMR.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a aprobat remanierea guvernamentală, prezentând lista miniştrilor pentru care a semnat decretul de numire în funcţie, din care lipsesc propunerile de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor, în speţă Ilan Laufer şi Lia Olguţa Vasilescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel