Laszlo Tokes a sărit la gâtul SRI și CSM în plenul PE

Foto: http://www.calincorpas.ro
Foto: http://www.calincorpas.ro

Eurodeputatul Laszlo Tokes a luat cuvântul în ședința plenară de luni a Parlamentului European pentru a critica Serviciul Român de Informații și Consiliul Superior al Magistraturii pentru că au contestat proiectul autonomiei așa-zisului Ținut Secuiesc.

Laszlo Tokes "și-a manifestat consternarea că George Maior, directorul Serviciului Român de Informații (SRI) gândește ca un fost ofițer al poliției politice de pe vremea dicturii ceaușiste, atunci când declară că el și serviciul respectiv are (!) ca sarcină lupta împotriva autonomiei teritoriale a Ținutului Secuiesc, prin această implicându-se nemijlocit și neavenit în viața politică", arată un comunicat de presă remis redacției.

"Deasemenea, este intolerabilă poziția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din România care depășindu-și prerogativele constituționale, se amestecă într-o chestiune prin excelență politică, adică problema descentralizării și autonomiei comunitare", mai spune europarlamentarul.

Ținte ale atacurilor lui Tokes au fost și ministrul român de Externe, Titus Corlățean, și prezidențiabilul UDMR, Kelemen Hunor.

"Deputatul transilvănean Tőkés László respinge pe această cale acuzația absurdă a ministerului afacerilor externe ale României cum că guvernul maghiar încalcă Tratatul de bază româno-ungar prin sprijinul dat ideii de autonomie de orice fel. De asemenea își manifestă nedumerirea față de gestul președintelui UDMR Kelemen Hunor care salută călduros canditatura "politicianului experimentat" Corina Creţu la postul de comisar european al politicilor regionale", arată comunicatul.

Laszlo Tokes, trădător de țară, nu spion, spune Filip Teodorescu, fost șef al contraspionajului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel