Lăsați copiii să numere pe degete! Specialiștii avertizează: calculele făcute cu ajutorul degetelor dezvoltă gândirea

Foto: Pxhere
Foto: Pxhere

Un nou studiu arată că socotitul pe degete le face bine copiilor.

Folosirea degetelor pentru efectuarea operațiilor matematice este bună! Asta susțin cercetătorii, care descurajează interzicerea utilizării acestei metode, acasă sau în școli, notează mybrainware.com. În ultimii ani, în școli elevii au fost descurajați să facă socotelile matematice simple ajutându-se de degete. Însă, după un studiu aprofundat, oamenii de știință susțin că număratul pe degete îi ajută pe copii să își dezvolte gândirea matematică. La finalul unei cercetări în cadrul căreia copiii au făcut calcule matematice pe degete sau cu ajutorul jocurilor cu numere, precum dominoul s-a observat că aceștia și-au îmbunătățit aptitudinile matematice. La studiu au participat elevi cu vârste cuprinse între 6 și 7 ani din 137 de școli.

Numerele şi număratul, importante în dezvoltarea copilului

Investiţi cât de mult în jocuri cu cifre şi numere care să solicite copilul să numere, să socotească şi să se joace cu cifre, în general. E cea mai bună metodă de definire a capacităţilor cognitive la vârste fragede. Înainte să înveţe să scrie şi să citească, copilul învaţă să numere. Iar asta trebuie încurajată, spun specialiştii. Prin jocuri simple, le deschidem mintea privind semnificația unui număr și îi pregătim pentru probleme de adunare, scădere, șiruri simple etc. Materiale necesare pentru orice activitate de învățare a numerelor pot fi construite în casă sau cumpărate. Număratul, ca abilitate, nu începe abrupt cu repetarea la nesfârşit 1, 2, 3 şi nu se face mecanic. Ideea este să te folosești de vârsta copilului și să ajuți la înțelegerea unui număr prin jocuri simple, ca apoi număratul să vină de la sine.

Numerele pot fi învățate antrenând mult partea de senzorial. Număratul unui șir de obiecte, număratul degetelor de la ambele mâini este o altă abilitate pe care copilul o dezvoltă ușor când a înțeles semnificația unui număr și poate recunoaște cantități simple. Poți folosi jocuri din lemn, poți folosi piese lego, idei sunt cu miile pe Pinterest şi nu numai. Sunt jocuri cu numere pe care fiecare părinte le face, fără vreo documentare amănunțită, ideea este că ajută mult să repetăm tot felul de ghidușii cu numere chiar dacă ți se pare că nu e necesar. Nu uita! Copilul învaţă prin joc şi joacă!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel