Încă de peste 20 de ani, alături de partenerii noștri francezi de la Consiliul Regional Aquitaine, am dezvoltat o serie de proiecte de cooperare în sănătate, educație, administrație și agricultură, precizează Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean Galați.
"Astfel, în domeniul educației, au fost inițiate schimburi școlare între Colegiul Național ”Alexandru Ioan Cuza” din Galați și Liceul Tehnologic ”Daniel Arnaut” din Riberac, regiunea Nouvelle-Aquitaine, Franța.
În perioada 1-9 aprilie, 10 elevi și 2 profesori însoțitori de la Colegiul Cuza vor pleca în Franța, urmând ca între 5-12 mai să sosească în Galați elevii și profesorii francezi, în cadrul acestui schimb de experiență.
Am încurajat și am susținut întotdeauna performanța școlară, astfel că anul acesta Consiliul Județean Galați va asigura transportul către București și biletele de avion pentru cei doi profesori însoțitori și cei 10 elevi participanți în cadrul acestor schimburi școlare. Ei sunt ambasadorii noștri, ce vor împărtăși colegilor francezi, timp de o săptămână, cultura și bogata noastră istorie.
Proiectul de cooperare dintre cele două instituții de învățământ a înregistrat de fiecare dată rezultate remarcabile. Îi felicit pentru implicare atât pe elevi, cât și corpul profesoral și îi asigur de întreaga mea susținere pe acest drum al performanței.
Sunt mereu alături de toți elevii care au ales să investească timp în evoluția lor. Ei sunt un exemplu pentru întreaga noastră comunitate în misiunea de a le vorbi elevilor și profesorilor francezi despre locurile și oamenii minunați din România.
Le doresc o călătorie frumoasă și un schimb de experiență plăcut. Îi felicit pe toți cei implicați în acest proiect de suflet și le doresc mult succes pe viitor. De asemenea, le mulțumesc profesorilor și părinților!" a precizat Costel Fotea într-o postare pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu