Kofi Annan, fostul secretar general al ONU Kofi Annan, s-a stins din viață. Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe familiei.
Fostul secretar general al ONU Kofi Annan a fost un lider vizionar, ale cărui eforturi de a reforma ONU nu vor fi uitate, a subliniat, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.
"L-am pierdut astăzi pe Kofi Annan, fostul secretar general al ONU şi laureat al Premiului Nobel. A fost un lider vizionar, o inspiraţie pentru noi toţi spre a continua să lucrăm pentru o lume mai paşnică. Eforturile sale de a reforma ONU nu vor fi uitate. Sincere condoleanţe familiei", a arătat şeful statului într-un mesaj în limba engleză postat pe Twitter.
Fostul secretar general al ONU Kofi Annan, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2001, a încetat din viaţă sâmbătă la vârsta de 80 de ani, a anunţat, la Geneva, fundaţia sa, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.
Kofi Annan s-a născut la 8 aprilie 1938 la Kumasi, în Ghana.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu