Klaus Iohannis, atac dur la Victor Ponta după amânarea majorării salariilor demntarilor

iohannis-ponta
iohannis-ponta

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, ca decizia lui Victor Ponta de a amâna creșterea salariilor demnitarilor "pune sub semnul întrebării dacă România mai are sau nu Guvern funcțional".

"În legătură cu tema salarizării demnitarilor, dezbătută în aceste zile, vreau ca lucrurile să fie foarte clare: în ultimele luni, am discutat de mai multe ori cu prim-ministrul această temă, la inițiativa acestuia. Subscriu ideii că remunerația demnitarilor trebuie să reflecte importanța lor în stat și că nu e posibil ca un ministru să aibă venituri mai mici decât proprii subordonați. Aceasta este o chestiune de principiu.

Înțeleg și reacția oamenilor care așteaptă performanță din partea demnitarilor, după cum cred că o asemenea măsură trebuie în timp corelată cu reașezarea întregului sistem de salarizare.

În rest, în ceea ce privește modalitățile de realizare a acestui principiu, ele revin în sarcina Guvernului și Parlamentului.

Nu pot să accept însă ideea că un Guvern adoptă în mod solidar o anumită decizie, iar apoi prim-ministrul își propune să revină asupra ei. Aceasta ar fi o lipsă de coerență a actului guvernamental, care pune sub semnul întrebării dacă România mai are sau nu Guvern funcțional", a scris Presedintele pe pagina sa de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel