Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a afirmat astăzi, că România este al patrulea contributor al misiunii NATO Resolute Support în Afganistan, contribuţie care este mai mare decât cea a Angliei.
Afirmația a fost făcută la Reşiţa, o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, cu prefectul Matei Lupu şi cu primarul Reşiţei, Ioan Popa.
”Am discutat despre cum putem să strângem legăturile dinte SUA şi vestul României, în ceea ce priveşte activitatea economică, o posibilă colaborare în sectorul apărării şi, de asemenea, prin turism şi cultură. Există un potenţial foarte mare. De altfel, domnul preşedinte al CJ, aşa a şi început discuţiile: 'aceasta este cea mai frumoasă parte a României şi mă bucur foarte mult că sunteţi aici să o vedeţi'. Şi eu mă bucur”, a declarat Hans Klemm.
El a adăugat: ”Rolul României este foarte, foarte, important, în acest moment. România este al patrulea contributor al misiunii NATO Resolute Support în Afganistan. Este o contribuţie mai mare ca cea a Angliei, o misiune pe care SUA o apreciază foarte mult, unde soldaţii luptă împreună, încercând să aducă stabilitate în acea ţară”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu