Klaus Iohannis va pleca la New York, unde participă la Adunarea Generală ONU și la summit-ul ONU

Președintele Klaus Iohannis, a anunțat, joi, că la sfârșitul lunii septembrie va participa, la New York, la Adunarea Generală ONU și la summit-ul ONU la care va fi adoptată Agenda de dezvoltare post-2015.

"Perioada imediat următoare va fi marcată de câteva evenimente importante în planul politicii externe. Aniversăm 70 de ani de la semnarea Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite și 60 de ani de la aderarea României la organizație. La sfârșitul lunii septembrie voi participa, la New York, la Adunarea Generală ONU și la summit-ul ONU la care va fi adoptată Agenda de dezvoltare post-2015. Va fi un bun prilej pentru a reitera ataşamentul României faţă de obiectivele şi valorile organizaţiei mondiale, precum şi respectul constant faţă de acţiunile instituţiilor din sistemul ONU, ca principal cadru global de cooperare între state şi de codificare a unor norme de conduită şi drept internaţional.

România va susține reforma Consiliului de Securitate, principala miză politică fiind, pentru noi, alocarea, într-o configuraţie extinsă, a unui loc suplimentar de membru nepermanent pentru Grupul est-european. România trebuie să îşi păstreze şi întărească reputaţia de stat promotor al păcii şi stabilităţii internaţionale, al valorilor democraţiei, statului de drept şi respectului pentru drepturile omului.

În plan regional, vizita pe care am efectuat-o în Polonia la începutul acestui an a întărit bazele parteneriatului nostru strategic într-o regiune cu provocări de securitate", a precizat președintele Klaus Iohannis, în discursul susținut, astăzi, cu ocazia primirii șefilor misiunilor diplomatice ale României în străinătate la lucrările Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel