Klaus Iohannis - UE, mesaj DUR. Chirieac, analiză după discurs

klaus iohannis
klaus iohannis

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declarațiile președintelui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.

În discurs, de Ziua Europei, Klaus Iohannis a vorbit despre ”privilegii pentru un grup restrâns aflat la putere”, dar a vorbit și despre persoane care urmăresc să scoată România din Uniunea Europeană.

„În politica tuturor partidelor din România, și parlamentare și cred că și neparlamentare, nu am auzit nimic semnificativ care să ceară scoaterea României din Uniunea Europeană, așa cum am auzit în Italia, Austria, Franța, chiar în Spania la un moment dat. În multe state s-au întâmplat astfel de lucruri. În România nu există așa ceva”, a spus Bogdan Chirieac la Antena 3.

Acesta a continuat să analizeze declarația președintelui precizând și mesajul ”trebuie să luptăm pentru valorile europene”, transmis de Iohannis: „cred că suntem primii care facem asta. Valorile europene înseamnă libertate, democrație, respectarea drepturilor omului. Nu asta vrem să facem în România? La ce ne opunem? La abuzuri, la distrugerea țării, la războiul româno-român”.

„În niciun caz nu se pune problema ca țara noastră să părăsească Uniunea Europeană. UE înseamnă dialog, discuție, respectarea interesului național și alinierea la interesul comun european care trebuie să țină seama și de statele naționale. Înseamnă perfecționarea continuă a mecanismului de conducere europeană. E un mesaj îndreptat nu știu către cine”, a mai adăugat Bogdan Chirieac.

„Privilegii pentru un grup restrâns aflat la putere”

În ceea ce privește discursul președintelui care a invocat ”privilegii pentru un grup restrâns aflat la putere”, fiind un mesaj către Coaliția aflată la guvernare, analistul politic a continuat:

„Poate s-a referit la protocolul SRI - Parchet. Acesta e un grup restrâns care a avut privilegii”. În ceea ce privește criticile europene, Bogdan Chirieac a adăugat: „Cei din MCV cred că nu au știut despre protocoalele secrete, ceea ce înseamnă că UE greșește câteodată grav iar lucrul acesta trebuie îndreptat. Eu nu știu ce 'privilegii' sunt la 'putere'. Sper să nu se fi referit la domnia sa, președintele Iohannis. Nu mi se pare că e privilegiat, e onorat ca un președinte de stat. Dar în rest chiar nu văd cum se întâmplă lucrurile acestea. Cine e privilegiat în acest moment în afară de cei care au semnat astfel de protocoale secrete la vremea respectivă? Ele pot reprezenta o încălcare a drepturilor omului, a libertăților”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel