Klaus Iohannis: Torturarea, traficarea sau uciderea animalelor sălbatice - acte reprobabile. Trebuie PEDEPSITE conform legii

Sursa: Administraţia Prezidenţială
Sursa: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Vieţii Sălbatice.

În mesajul său, președintele Klaus Iohannis afirmă că torturarea, traficarea sau uciderea animalelor sălbatice sunt acte reprobabile, care trebuie pedepsite conform legii şi solicită Guvernului să vină cu un plan de plantare de copaci mai ambiţios, mai ales în afara fondului forestier, pe terenuri nisipoase ori degradate.

"România ocupă un loc special în Europa în materie de biodiversitate, păduri şi viaţă sălbatică. Aproximativ 35% din suprafaţa României este acoperită de păduri, un patrimoniu natural cu o valoare ecologică inestimabilă. Sunt păduri care găzduiesc mii de specii de animale şi plante sălbatice, multe dintre ele dispărute în Vestul Europei. Pădurile şi speciile de floră şi faună pe care le adăpostesc se află, însă, deseori sub ameninţare. În ultimele decenii, acţiunile noastre au dus la distrugerea habitatelor unor specii sălbatice, forţându-le să caute hrană în proximitatea aşezărilor umane. Torturarea, traficarea sau uciderea animalelor sălbatice sunt acte reprobabile, care trebuie pedepsite conform legii în vigoare fără nicio ezitare. Comiterea de abuzuri la adresa animalelor sălbatice, chinuirea şi traficarea lor ne expun suplimentar pe noi, oamenii, la diverse virusuri. Astfel de practici cresc riscul apariţiei unei pandemii, precum cea de COVID-19, care ne-a bulversat sănătatea şi viaţa în ultimul an", spune președintele în mesaj, transmite Agerpres.



Pădurile, cruciale pentru combaterea schimbărilor climatice



"Relaţia de respect cu viaţa sălbatică şi cu mediul înconjurător este esenţială pentru sănătatea noastră. Este fundamental să promovăm permanent modele şi practici de gestionare a pădurilor şi a vieţii sălbatice care să susţină atât bunăstarea noastră, a oamenilor, cât şi conservarea pe termen lung a ecosistemelor. Implicarea noastră trebuie să meargă dincolo de protejare, pentru că este necesar să ajutăm natura să se regenereze. Plantarea de copaci contribuie la acest proces de regenerare", arată Iohannis.



Iohannis, solicitare către Guvern



"În 2020, am acordat patronajul campaniei naţionale de împădurire organizate de Guvern. Împreună am plantat peste 50 de milioane de puieţi, o investiţie cu beneficii reale pentru mediu, ecosisteme naturale, dar şi pentru sănătatea românilor şi pentru generaţiile viitoare. În 2021, solicit Guvernului să fie şi mai ambiţios, să vină cu un plan de plantare mai ales în afara fondului forestier, pe terenuri nisipoase ori degradate. Salut, totodată, iniţiativa Executivului de a aloca un miliard de euro pentru păduri în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Protejarea mediului este o prioritate în care vom investi constant în viitor", continuă preşedintele Iohannis.

Cetățenii, îndemnați să protejeze pădurile



El indică faptul că un rol foarte important în combaterea defrişării ilegale a pădurilor şi în iniţiativele de împădurire şi protejare a vieţii sălbatice îl au reprezentanţii societăţii civile, context în care încurajează asociaţiile de mediu să-şi continue demersurile şi să vină în completarea efortului autorităţilor publice de a proteja patrimoniul natural.

"Este esenţial ca societatea civilă, media şi cetăţenii să rămână vigilenţi şi implicaţi activ în protejarea pădurilor şi a vieţii sălbatice. Sunt un susţinător fără rezerve şi mă voi implica activ în promovarea eforturilor de regenerare a pădurilor şi a speciilor de animale şi plante sălbatice. Îmi doresc ca, în aceste demersuri, să am alături de mine cât mai mulţi români", conchide Iohannis.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy