Klaus Iohannis, răspuns după apelul lui Val Vâlcu

Klaus Iohannis a răspuns după apelul lui Val Vâlcu.

VEZI ȘI: Val Vâlcu îi mulțumește lui Klaus Iohannis: Mă bucur de trei ori

Invitat la emisiunea "Esențial" de la Antena 3, jurnalistul a adresat un apel în care spunea că spectatorii Teatrului Nottara ar trebui să fie duși la Palatul Cotroceni unde există o sală de teatru cu 200 de locuri. Motivul este simplu: se închid teatrele din blocurile cu bulină, dar nu se oferă alternativă. 

Câteva ore mai târziu, Mihai Gâdea, în emisiunea "Sinteza Zilei", a spus că președintele a venit cu o soluție temporară pentru spectactorii de la Teatrul Nottara.

"Klaus Iohannis înțeleg că a sunat-o pe Marinela Țepuș, directoarea Teatrului Nottara, și i-a invitat pe actori la Palatul Cotroceni. Acolo este o sală de spectacol și înțeleg că președintele i-a invitat să joace în aceasta o perioadă. Cred că este o onoare atât pentru Palatul Cotroceni, cât și pentru actorii Teatrului Nottara", a spus Mihai Gâdea marți seară la Antena 3.

VEZI ȘI: Val Vâlcu, apel către Klaus Iohannis

Teatrul Nottara și-a tras cortina

Conducerea Teatrului Nottara a decis suspendarea activității pe "termen nedefinit", în urma promulgării de către preşedintele Klaus Iohannis a legii care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea acestora.

"Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 282/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 806 din 19 noiembrie 2015, de completare şi modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994, privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, vă aducem la cunoştinţă cu regret faptul că, începând cu data de 23.11.2015, teatrul nostru este obligat să dispună suspendarea organizării tuturor spectacolelor şi evenimentelor programate în sălile situate în Bd. Magheru nr. 20, sectorul 1, pe termen nedefinit", se arată într-un anunţ adresat spectatorilor.

"De asemenea, vă asigurăm că teatrul a depus şi va depune, la toate autorităţile competente, absolut toate diligenţele necesare pentru rezolvarea de urgenţă a acestei situaţii, solicitând Primăriei Municipiului Bucureşti, în subordinea căreia ne aflăm, inclusiv punerea la dispoziţie a unui alt spaţiu, în vederea susţinerii temporare a reprezentaţiilor noastre", se mai arată în anunţul citat.

[citeste si]

Sursa foto: Facebook Klaus Iohannis / Foto: Mugur Vărzariu http://goo.gl/q6Eyzw

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel