Klaus Iohannis va promulga, joi, în timpul unei ceremonii publice la Palatul Cotroceni, Legea privind 'Autostrada Unirii' – Iaşi – Târgu Mureş.
Autostrada începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov – Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.
Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării Autostrăzii Unirii şi va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiţii.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe 7 noiembrie, proiectul de lege privind aprobarea executării obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș. Proiectul urmează să fie finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.
"Obiectivul de investiții Autostradăa Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe și din fonduri europene nerambursabile și/sau prin parteneriat public/privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durată implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanțare comunicat de Ministerul Transporturilor", se spune în proiectul legislativ.
Ministerul Transporturilor este obligat, în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, să demareze procedurile de construcţie a autostrăzii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu