Klaus Iohannis, mesaj pentru Serviciul de Protecție și Pază (SPP)

Președintele Klaus Iohannis a transmis, cu ocazia a 25 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază un mesaj. 

"Doamnelor şi Domnilor generali, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi salariaţi civili, 7 mai este o zi deosebită pentru dumneavoastră, în special anul acesta, când instituţia împlineşte 25 de ani de la înfiinţare. Serviciul de Protecţie şi Pază este una dintre structurile importante ale sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Remarc modul în care instituţia a evoluat în această perioadă, adaptându-şi pregătirea şi intervenţia în funcţie de riscuri şi ameninţări. Astfel, Serviciul a devenit o structură modernă şi eficientă, iar rolul şi misiunile sale s-au extins în mod semnificativ pe plan intern şi internaţional. Apreciez capacitatea de acţiune şi curajul dovedit de angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază în misiunile specifice, precum şi contribuţia adusă la organizarea, pe teritoriul României, a unor evenimente de anvergură, unele cu participare internaţională. Apreciez, totodată, performanţele cadrelor instituţiei în asigurarea protecţiei demnitarilor ONU în diferite teatre de operaţii internaţionale. Dovada recunoașterii lor este aceea că Serviciului de Protecţie şi Pază i s-a încredințat pregătirea de specialitate a personalului de securitate al Naţiunilor Unite, lucru care face cinste României.

Klaus Iohannis, iritat înainte de plecarea spre Berlin din cauza paltonului

Într-o lume în permanentă schimbare, marcată de pericolele manifestărilor teroriste la adresa democraţiei şi a drepturilor omului, îmi exprim convingerea că Serviciul de Protecţie şi Pază va continua să-şi îndeplinească la standarde înalte misiunile specifice.

În aceste clipe aniversare, vă urez mult succes în activitate. La mulţi ani!" este mesajul președintelui Klaus Iohannis, publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel