Klaus Iohannis, la Summitul PPE din Malta. Întâlniri la nivel înalt

Klaus Iohannis participă joi la Summitul Partidului Popular European (PPE), care are loc la Valletta, în Republica Malta.

Preşedintele va susţine o alocuţiune în cadrul celei de-a doua sesiuni a Congresului PPE, la care participă aproximativ 1.500 de persoane, printre care se numără prim-miniştri şi şefi de stat ai ţărilor membre UE, dar şi preşedinţi ai instituţiilor europene.

De asemenea, şeful statului va participa şi la Summitul PPE în format extins, unde principalele teme de discuţie vor fi Balcanii de Vest şi Brexit-ul. În marja Summitului PPE, preşedintele Iohannis va avea o întâlnire cu prim-ministrul maltez, Joseph Muscat, discuţiile vizând subiecte de actualitate de pe agenda Uniunii Europene, Brexit-ul, dar şi relaţiile bilaterale dintre România şi Malta. Totodată, şeful statului va avea o întâlnire şi cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.

'Discuţiile vor viza cu precădere perspectivele de consolidare a relaţiilor bilaterale dintre cele două state, precum şi parcursul european al Ucrainei', arată Administraţia Prezidenţială. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel