Klaus Iohannis, la Strasbourg de Ziua Unirii. Ce program are președintele

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează marţi şi miercuri o vizită oficială la Strasbourg, unde va susţine un discurs în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la invitaţia preşedintelui acestui for, Pedro Agramunt, şi va avea întrevederi cu secretarul general al CoE, Thorbjorn Jagland, precum şi cu alţi oficiali. 

Marţi, şeful statului va participa, alături de preşedintele Republicii Cipru, Nicos Anastasiades, a cărui ţară deţine în prezent Preşedinţia-în-Exerciţiu a Consiliului Europei, precum şi de secretarul general al organizaţiei, la ceremonia de marcare a Zilei internaţionale de comemorare a memoriei victimelor Holocaustului, unde va susţine o alocuţiune, şi la inaugurarea Expo Holocaust, expoziţie realizată de România. Preşedintele Iohannis va participa şi la un dejun de lucru oferit de preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt, cu ocazia primei sesiuni plenare a Consiliului Europei din anul 2017. 

Preşedintele Iohannis va avea convorbiri cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, alături de care va susţine declaraţii de presă. 

Tot marţi, şeful statului va avea convorbiri cu preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, şi cu preşedintele CEDO, Guido Raimondi. 

Discursul lui Iohannis 

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în dialogul cu interlocutorii săi, mesajul principal al preşedintelui Iohannis va reitera angajamentul şi sprijinul ferm al României faţă de valorile şi standardele Consiliului Europei, cu precădere cele privind democraţia şi statul de drept. 

Şeful statului va sublinia şi importanţa rolului jucat de Consiliul Europei şi instituţiile sale în edificarea în România a unui stat de drept viabil, bazat pe principii democratice şi respectarea drepturilor omului, respectiv va discuta iniţierea de noi proiecte de cooperare cu organizaţia de la Strasbourg în vederea promovării şi sprijinirii valorilor şi standardelor Consiliului Europei pe continent. 

În aceeaşi zi, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu angajaţii români care lucrează în structurile Consiliului Europei şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Alsacia. 

Programul de miercuri

Miercuri, şeful statului va avea convorbiri cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt, va susţine un discurs în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi va participa la un dejun de lucru oferit de Pedro Agramunt. 

Administraţia Prezidenţială menţionează că APCE a instituit o practică de a găzdui, în contextul celor patru sesiuni anuale ale sale, înalţi oficiali din statele membre sau alte structuri internaţionale care interacţionează cu Consiliul Europei, scopul acestora fiind de a desfăşura un dialog deschis şi constructiv pe subiecte de actualitate şi privind evoluţii actuale din politica externă sau internă, care au relevanţă asupra stadiului democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului în Europa. 

După discursul susţinut la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, delegaţiile parlamentare la APCE vor avea posibilitatea să se adreseze preşedintelui Iohannis într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Vizita de la Strasbourg este prima deplasare externă a preşedintelui Iohannis din acest an, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel