Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar

Crişan Andreescu / 27 sep 2019 / 10:29 Salveaza PDF Comentarii
Președintele Klaus Iohannis va decora universitățile din Cluj Napoca cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ" în grad de Mare Ofițer.
Președintele Klaus Iohannis va decora universitățile din Cluj Napoca cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ" în grad de Mare Ofițer.

Klaus Iohannis se va afla, luni, 30 septembrie, la deschiderea anului universitar 2019-2020 la Cluj-Napoca.

Klaus Iohannis va participa luni, 30 septembrie, ora 10:00, la ceremonia de deschidere a anului universitar 2019-2020, la Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB).

Evenimentul, care va avea loc în Aula Magna a UBB, marchează un secol de la constituirea universității și consfințește excelența academică și de cercetare a instituției de învățământ clujene.

Cu ocazia prezenței la Cluj-Napoca, Președintele României va vizita Centrul de Cercetări pentru Medicină Avansată MedFuture al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu", proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. Prin vizitarea acestui centru de cercetare medicală, considerat pol de competență științifică și tehnologică la standarde europene, Președintele Klaus Iohannis transmite un mesaj de susținere a cercetării științifice medicale, de deschidere către cercetătorii din domeniul medical, precum și un mesaj de încurajare pentru accesarea de noi proiecte pe zona cercetării medicale, de noi programe educaționale și parteneriate academice.

 

Vezi și: BREAKING NEWS Conflict Iohannis - Dăncilă remaniere Guvern. SONDAJ - ce cred românii, procentele momentului

 

Totodată, cu prilejul aniversării a 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj-Napoca, Președintele României va decora cele șase universități de stat din municipiu, care au avut un impact deosebit în comunitate, contribuind la dezvoltarea acesteia în spiritul multiculturalismului, și care reprezintă un pilon important în conservarea și promovarea valorilor și a culturii naționale.

Astfel, în cadrul ceremoniei, care va avea loc la Primăria din Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai", Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu", Universitatea Tehnică, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea de Artă și Design și Academia de Muzică „Gheorghe Dima" vor fi decorate de către Președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ" în grad de Mare Ofițer.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26