Klaus Iohannis - întâlnire cu Alain Berset, preşedintele Elveției

Iohannis
Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, care efectuează o vizită oficială în România.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor vor fi abordate modalităţile de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, inclusiv contribuţia financiară elveţiană la Fondul de Coeziune al UE, precum şi teme regionale.

Vizita în România a oficialului elveţian se înscrie în contextul intensificării dialogului bilateral, respectiv al preluării de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, arată sursa citată.

Astfel, discuţiile se vor concentra şi asupra relaţiei Elveţiei cu Uniunea Europeană', precizează Preşedinţia. Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta cu această ocazie priorităţile preşedinţiei române a Consiliului UE şi va asigura, cu acest prilej, partea elveţiană că România va continua să sprijine, inclusiv din această poziţie, promovarea unui dialog deschis şi constructiv, reciproc avantajos, între Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană în toate aspectele acestei relaţii.

Vizita oficialului elveţian are loc la invitaţia preşedintelui Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel