Klaus Iohannis și soția sa pleacă din România

Klaus Iohannis efectuează începând de duminică până vineri o vizită de stat în Israel şi Palestina, fiind prima vizită de stat din mandatul său.

Luni dimineaţă, şeful statului va fi primit de către omologul său israelian, Reuven Rivlin, la reşedinţa prezidenţială 'Beit Hanasi'. Cei doi oficiali vor avea convorbiri oficiale şi vor susţine o declaraţie de presă comună, potrivit programului vizitei comunicat de Administraţia Prezidenţială. Ulterior, preşedintele Iohannis se va întâlni la sediul guvernului israelian cu premierul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, cu care va susţine declaraţii de presă comune şi va avea convorbiri tete-a-tete. De asemenea, şeful statului va participa la un dejun oferit de premierul israelian.

Luni, şeful statului şi soţia sa Carmen Iohannis se întâlnesc şi cu patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului, Theophilos al III-lea. După întrevedere, aceştia se vor deplasa spre Biserica Sfântului Mormânt, pe care o vor vizita. La sfârşitul zilei, preşedintele Iohannis şi soţia sa vor participa la dineul de stat oferit de omologul său israelian şi soţia sa. Marţi, şeful statului şi soţia sa merg la Cimitirul eroilor israelieni, unde va fi depusă o coroană de flori la mormântul lui Theodor Herzl. De asemenea, preşedintele Iohannis va vizita Memorialul Martirilor şi Eroilor Holocaustului 'Yad Vashem', după care va susţine o scurtă declaraţie de presă.

Preşedintele Iohannis va avea marţi convorbiri cu liderul opoziţiei parlamentare, preşedintele Partidului Muncii, Isaak Herzog, şi cu preşedintele Knessetului, Yuli Edelstein. El va vizita marţi, împreună cu soţia sa, Aşezământul Bisericii Ortodoxe Române. Miercuri, şeful statului va merge la Zidul Plângerii şi se va întâlni, la Ierusalim, cu comunitatea de români din Israel. Joi, preşedintele Iohannis se va întâlni cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas cu care va avea convorbiri tete-a-tete şi va susţine o declaraţie comună de presă. Şeful statului va participa şi la un dejun oferit de preşedintele palestinian.

El a anunţat pe 3 martie această vizită de stat, precizând că a fost stabilită de câteva luni de zile şi nu poate fi contramandată, în contextul în care l-a delegat pe premierul Dacian Cioloş să participe la Bruxelles pentru a participa la reuniunea UE-Turcia şi la summitul informal al membrilor Consiliului European. Şeful statului a arătat că discuţiile au scopul de a îmbunătăţi relaţia dintre România şi Israel, indicând că sunt foarte multe domenii în care există colaborări bune. Din delegaţia care îl însoţeşte pe preşedintele Iohannis în deplasarea externă fac parte miniştrii Educaţiei, Adrian Curaj, şi de Externe, Lazăr Comănescu, şi consilierii prezidenţiali Dan Mihalache, Andrei Muraru, Leonard Orban, Ion Oprişor şi Sergiu Nistor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel