Klaus Iohannis, Franța. Mesajul președintelui înainte de prima vizită oficială bilaterală

Președintele Klaus Iohannis efectuează, marţi, prima vizită oficială bilaterală, în Franţa. 

"Voi merge la Palatul Elysee unde voi avea un dejun de lucru cu președintele Hollande, prim-ministrul Valls, ministrul de Externe și ministrul Economiei din Franța. După aceea voi avea întâlniri atât cu președintele Senatului francez, cât și cu președintele Adunării Naționale. O prioritatea a mandatului meu este substanțierea relațiilor cu statele cu care avem parteneriate strategice încheiate sau relații privilegiate și, desigur, consolidate. Acestea toate trebuie redinamizate și, foarte important, trebuie să arătăm, România ce spune aia și face. Avem relații româno-franceze care depășesc cadrul unui parteneriat simplu, chiar al unui parteneriat strategic, în domeniul culturii, educației, cercetării, relații multiple foarte bune. Francofonia, de asemenea, constituie o zonă de parteneriat foarte important. Vom discuta toate aceste lucruri, chestiuni legate de Uniunea Europeană și, desigur, chestiuni de actualitate, cum ar fi combaterea terorismului și situația din Ucraina. Joi, în 12 februarie, voi lua parte la Bruxelles, la reuniunea informală la Consiliul European. Este prima mea participare la un Consiliu European. Pe agenda de lucru sunt teme de actualitate. Două sunt anunțate: este vorba de lupta împotriva terorismului și consolidarea Uniunii Economice și Monetare, cu siguranță, vor fi discutate situația din Ucraina și relația UE cu Federația Rusă. Toate aceste lucruri vin să pregătească evoluțiile din această primăvară și trebuie spus că procesul de consolidare a Uniunii Economice și Monetare este unul de importanță deosebită nu numai pentru țările membre din zona euro, ci și pentru celelalte țări din Uniune, oricum România se pregătește să devină membră în zona euro și aceste chestiuni sunt importante și pentru țara noastră", a transmis Klaus Iohannis la plecarea din țară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel