Klaus Iohannis, declarații, luni seara, după evenimentele petrecute în ultimele zile.
Președintele României, Klaus Iohannis, a adresat luni, 13 august a.c., începând cu ora 18:00, un mesaj public ca urmare a evenimentelor din ultimele zile:
- Oricât de mare ar fi presiunea PSD voi susține interesele românilor. Ca președinte voi continua să acționez pentru menținerea unui stat de drept, pentru aplicarea legii, pentru protejarea cetățenilor și a drepturilor lor.
- Apel către opoziție și politicieni care sunt în opoziție: doar cu înțelepciune se ajunge la stabilitatea țării și menținerea României pe drumul normalității. Cer dialog între toți oamenii politici de opoziție. Interesul românilor este de a opri abuzurile actualei majorități.
- Fac un apel către societatea civilă: nu vă lasați descurajați. Să vă implicați cu toată forța în viața socială și politică. Nu este un apel la revoltă, ci la responsabilitate și implicare. Împreună putem afce schimbarea.
- Fac un apel la membrii PSD să ia în serios protestele și să guverneze pentru oameni și nu împotriva lor.
- Nu avem nevoie de instabilitate și de o criză socială prelungită. Oamenii se vor revolta în continuare dacă sunt ignorați.
- Românii s-au săturat de proasta guvernare. De aroganța politicienilor și de corupție. PSD a câștigat alegerile, nu am contastat niciodată acest lucru, însă actuala conducere a PSD abuzează de acea victorie pentru a ataca populația., pentru a ataca justiție, pentru a scoate România de pe drumul său european și euroatlantic.
- România este o tară normală, echilibrată, respectată, dar cei de la guvern fac tot ce pot să distrugă această imagine. Sondajele arată că peste 80% dintre români cred că ne îndreptăm într-o direcție greșită. Milioane de români sunt solidari cu protestatarii.
- PSD a compromis actul de guvernare și legiferare și, în ciuda scorului din alegeri, a tulburat societatea, în paralel cu legi controversate și neconstituționale, atacuri repetate la adresa magistraților. Avem acum și o componentă agresivă. Este extrem de gravă ruptura între români și actualul executiv.
- De ce am ajuns aici? Pentru că un protest legitim a degenerat în violențe de stradă. Nu cumva cei care doresc să îngenuncheze justitia și-au dorit o diversiune pentru a crea o tensiune nejustificată și falsă în societate?
- Suntem într-un moment de criză socială acută.
- Există două planuri. Unul este planul judiciar. Și am cerut deja procurorului general anchetarea faptelor antisociale produse în piață, iar ancheta trebuie dusă urgent până la capăt, aflat adevărul și responsabilii trași la răspundere. Violența cetățenilor care se opun Guvernului prin proteste pașnice este caracteristică regimurilor autoritare, nu României europene de astăzi.
- Al doilea plan este cel politic. În orice țară civilizată am fi avut cel puțin o demisie. Suntem, pentru a câta oară, martorii unui guvern care se face că nu aude și nu vede revolta oamenilor. Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea politică pentru ce s-a întâmplat.
- Am primit mii de mesaje în care oamenii reclamă agresivitatea nejustificată a oamenilor de ordine. Condamn și atitudinea celor care au instigat. Explicații ministrului de Interne nu au convins, cum nu au convins nici cele ale jandarmeriei.
- Soluția aleasă - aceea de a dispersa în totalitate manifestanții, în loc de neutralizarea huliganilor violenți - este condamnabilă și nu poate fi justificată. Rămân la convingerea pe care am exprimat-o încă de vineri noapte: intevenția jandarmeriei a fost puternic disproporționată în raport cu manifestările majorității oamenilor din Piața Victoriei. Mărturie stau înregistrările video din piață relatările oamenilor.
- Violența și reprimarea brutală a manifestanților nu sunt acceptabile, sub nicio formă! Atacarea oamenilor nevinovați, atacarea jurnaliștilor, atacarea femeilor și copiilor este de neconceput pentru un stat european. Cei vinovați trebuie identificați și imediat pedepsiți, indiferent cine sunt și de unde sunt! Fie că vorbim de huligani sau de cei care nu au știut sau nu au vrut sa-i izoleze pentru a permite deturnarea protestelor pașnice.
- Românii știu să fie civilizați, civici, activi și corecți. Nu-și merită etichetele unor voci din politică. Toți cei care ies în stradă eu o voce legitimă care trebuie ascultată.
- Mulți oameni au participat la aceste manifestări. Nu au fost aduși de partide, nici cu autocarele, nici plătiți. Au venit din proprie inițiativă, arătând un puternic simț civic, revoltați de modul în care PSD guvernează și legiferează, de gravele atacuri la statul de drept din ultimul an și jumătate. Aceste demonstrații au fost unele eminamente pașnice, cu excepția unor instigatori care nu pot fi asociați cu marea majoritate a manifestanților.
- România înregistrază stare gravă de tulburare.
- Atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaze lacrimogene, tunuri de apă și lovituri aplicate cu exces de zel. Este impresionantă mobilizarea românilor din țară și de pretutindeni. Mulți oameni din diasporă reveniți acasă au participat la aceste manifestări.
VIDEO
Potrivit surselor politice, presa acredidată la Administrația Prezidențială nu are acces la Palatul Cotroceni, mesajul președintelui Klaus Iohannis fiind transmis prin sistemul unic de unde va putea fi preluat de posturile TV.
Klaus Iohannis a transmis un mesaj public după evenimentele din seara de 10 august, condamnând "cu fermitate actele de violență, indiferent de cine le comite și împotriva cui sunt îndreptate. Sub nicio formă și nicio circumstanță nu poate exista justificare pentru lovirea cu bestialitate a unui alt om, iar cei care se fac vinovați de asemenea comportamente de o brutalitate excesivă trebuie aspru pedepsiți.Românii au demonstrat în ultimii ani că au simț civic și protestează pașnic pentru apărarea democrației și susținerea statului de drept", a scris preşedintele Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu