Klaus Iohannis, acord național cu partidele. Ce conține pactul

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă.

"S-a încheiat și numărarea voturilor de la referendum și consultările. S-au prezentat aproape 8 milioane de români, din care aproape 6,5 milioane au fost clar „da" la ambele întrebări, un rezultat foarte bun, mult peste așteptări. Această prezență masivă și votul covârșitor dat pentru „da" arată că românii nu au votat strict pentru aceste întrebări. Aceste răspunsuri ferme trebuie transformate în legislație, trebuie creată legislația care interzice efectiv amnistia și grațierea corupților și trebuie creată legislația pentru interzierea OUG pe justiție și extinderea dreptului de contestare a ordonanțelor de urgență. Este rezultatul de bază, însă trebuie să mergem mai departe și să înțelegem importanța politică a acestui vot (...).

Românii au votat clar şi ferm împotriva abordării anti-europene promovată în campanie de PSD şi ALDE, care au fost sancţionate drastic de electorat.  Noi nu am ajuns întâmplător în UE, am dorit să fim în UE. Asta nu reduce suveranitatea noastră. Şi această decizie este suverană: vrem să facem parte din acest spaţiu european. Vrem să fim aici şi să avem un stat de drept şi o justiţie independentă. Trebuie să înţelegem că votul este un drept garantat, aşa că politicienii trebuie să creeze condiţii efective ca toţi românii să voteze. Ce s-a întâmplat în străinătate se numeşte îngrădirea dreptului la vot.

Toate aceste chestiuni au fost discutate. I-am rugat pe cei veniţi să îşi exprime punctul de vedere. Majoritatea sunt de acord că rezultatele trebuie implementate. Partidele sunt de acord că trebuie consolidat parcrusul european al României. Pentru a valorifica cum se cuvine am decis să invit partidele să semnăm un acord naţional pentru consolidarea parcursului european al României sau un pact pentru România europeană.

Acordul conţine în esenţă următoarele chestiuni: transpunerea în legislaţie a rezultatului referendumului dar şi a măsurilor de asigurare a integrităţii în chestiuni publice, revizuirea legilor justiţiei în acord cu Comisia de la Veneţia şi cu rapoartele GRECO şi CE, adoptarea modificărilor Codurilor Penale respectând recomandările CE şi Comisiei de la Veneţia şi exercitarea deplină şi efectivă a dreptului de vot de către cetăţenii români. Proiectul de acord va fi transmis partidelor. Aştept în câteva zile un răspuns afirmativ la invitaţia mea de a semna un acord naţional"

Propun ca cei care vor semna pactul sa transpună în legislație măsurile necesare (...) Proiectul de acord va fi trimis partidelor si va fi pus la dispoziția publicului interesat. Aștept un răspuns afirmativ la invitația mea de a semna acest acord național", a declarat Klaus Iohannis.

____________________________________________________________________________________________________

Președintele Klaus Iohannis susține miercuri, la ora 16.00, declarații de presă după consultările cu partidele desfășurate marți și miercuri la Palatul Cotroceni.

Revenim la ora 16.00 cu cele mai importante declarații ale președintelui României. Acestea vor fi prezentate, în format LIVE TEXT, pe DCNEWS.RO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel