Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 19 ianuarie 2023, o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Austria, Alexander Van der Bellen, la inițiativa părții austriece.
"Președintele Klaus Iohannis a transmis omologului austriac că votul negativ exprimat de Austria în cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne privind aderarea României la spațiul Schengen a produs dezamăgire în rândul cetățenilor români. Președintele României a arătat că acest vot a fost cu atât mai dificil de înțeles cu cât nu reflectă bunele relații existente între cele două țări și cooperarea strânsă în multiple domenii, inclusiv cel al afacerilor interne, și nici nu reflectă realitatea legată de sursa problemelor invocate de Austria privind migrația ilegală.
În cadrul discuției, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că România este și va continua să fie un furnizor de securitate și va proteja în continuare în mod eficient frontiera externă a Uniunii Europene, în interesul tuturor cetățenilor europeni, așa cum a făcut-o și până acum.
Președintele României a mulțumit pentru sprijinul exprimat public de Președintele Austriei pentru aderarea țării noastre la Schengen și a arătat că mesajele numeroase de susținere venite din partea mediului politic, economic și social din Austria sunt semnale clare că locul României este în Schengen și că va putea fi identificată o soluție. Astfel, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat interesul direct și prioritar al țării noastre ca poziția actuală a Austriei să fie schimbată cât mai curând posibil, guvernul austriac să adopte o atitudine constructivă și îndreptată spre cooperare, astfel încât obiectivul de aderare a României la Schengen să fie atins anul acesta.
De asemenea, Președintele României a exprimat deschiderea autorităților române de a lucra împreună, în plan bilateral și european, pentru a implementa soluțiile identificate pentru reducerea migrației ilegale pe ruta balcanică, răspunzând astfel preocupărilor ridicate de Austria. De altfel, aceste propuneri și disponibilitatea părții române de a contribui cu soluții au fost prezentate în mod repetat autorităților austriece.
În urma discuției cu Președintele Van der Bellen, Președintele Klaus Iohannis a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, chemat în țară pentru consultări în data de 9 decembrie 2022. Acest demers reprezintă un gest de deschidere a României pentru identificarea unor soluții constructive și de facilitare a unui dialog dinamic, pe toate canalele disponibile.
Cei doi Președinți au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind evoluțiile de securitate din regiune și sprijinul acordat Ucrainei", a transmis Administrați Prezidențială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu