Urmărește emisiunea live


Klaus Iohannis continuă să încaseze chirie pentru imobilul pierdut în instanță

Înalta Curte dezbate azi cererea preşedintelui Iohannis de strămutare a procesului privind contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei prin care familia şefului statului a pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, potrivit B1 TV. Între timp, deşi decizia prin care familia Iohannis a pierdut casa este definitivă şi irevocabilă, preşedintele încă mai încasează chirie de la banca al cărei sediu se află în casa respectivă, scrie b1.ro.

Statul român întârzie să își reclame dreptul de proprietate asupra casei pe care Klaus Iohannis a pierdut-o, prin hotărâre irevocabilă, în urmă cu trei luni. Astfel, potrivit celor de la Rise Project, şeful statului încasează încă bani din chirie pentru imobilul pierdut.

Potrivit contractului încheiat în 2006 între Iohannis și banca ce are sediul în imobilul respectiv, chiria anuală pe care unitatea bancară trebuie să o plătească proprietarului este de 60.000 de euro. Cu alte cuvinte, între 12 noiembrie 2015, ziua în care Iohannis a pierdut casa și 16 februarie 2016, banca i-a putut plăti preşedintelui în jur de 20.000 de euro.

Iar familia preşedintelui nu vrea să renunţe la aceşti bani. Klaus Iohannis a cerut strămutarea procesului privind contestația împotriva deciziei prin care a pierdut imobilul.

[citeste si]

În cererea de strămutare, şeful statului reclamă faptul că judecătorii din Brașov nu pot fi imparțiali deoarece, pe plan local, s-a creat un curent nefavorabil, în urma articolelor din presă, ceea ce poate afecta independența justiției în acest caz. Aşa că vrea ca procesul să se desfăşoare la Curtea Supremă.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai deţinut un imobil în centrul Sibiului asupra căruia, în urmă cu mai mulţi ani, magistraţii i-au retras dreptul de proprietate printr-o decizie definitivă. Ei au stabilit că locuinţa a fost obţinută în baza unor documente care s-au dovedit a fi false.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel