Klaus Iohannis, atac la Victor Ponta. "Cinism incompatibil cu statul de drept"

Președintele PNL a lansat un atac dur la premierul Victor Ponta. 

"Fără a fi o superputere, justiția este coloana vertebrală a oricărui stat de drept. De aceea, independența justiției față de politic este una dintre valorile fundamentale ale unui stat de drept. Așadar, numirea unor lideri în sistemul judiciar trebuie să fie exclusiv motivată de capacitățile acestora și nu umbrită de suspiciunea unui troc politic. Din această perspectivă, declarațiile premierului privind modul în care s-a 'târguit' numirea unor șefi în Ministerul Public sunt de un cinism incompatibil cu respectarea valorilor unui stat de drept", a declarat Klaus Iohannis.

Monica Macovei: Tiberiu Nițu să-l audieze pe Dan Șova

Președintele PNL a adăugat că "în actualul cadru normativ, numirea procurorilor se face la propunerea ministrului Justiției, cu avizul consultativ al CSM, de către Președintele României. Am luat act de poziția CSM, potrivit căreia secția pentru procurori a Consiliului ar trebui să inițieze aceste propuneri. Desigur, aceasta este o chestiune care trebuie dezbătută în Parlament cu ocazia revizuirii Constituției și a regândirii filosofiei legilor justiției". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel