Klaus Iohannis, plin de cadouri. Așa cum NU l-ați văzut niciodată

Klaus Iohannis a decorat luni, la Palatul Cotroceni, mai mulţi meşteri populari, ocazie cu care a primit un clop, mai multe trăistuţe populare, un cap de cerb de colindat şi un ştergar.

Președintele a decorat 26 de meşteri populari, printre care se numără interpreţi populari, creatori de măşti populare, cojocari, dansatori populari. Preşedintele Iohannis i-a asigurat pe meşterii populari că îi susţine în valorizarea artei şi meşteşugurilor tradiţionale.

'Acest moment este expresia unui sincer interes şi a unui angajament instituţional pentru a susţine protejarea, transmiterea către noile generaţii şi punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial. Sunt bucuros şi, ca preşedinte al României, mândru că ţara noastră mai are încă rezerve de tradiţii şi meşteşuguri culturale. Olăritul de Hurezi, Doina şi Căluşul, colindul şi, în curând, sper, alte tradiţii populare sunt contribuţia spaţiului nostru de cultură şi civilizaţie la tezaurul universal', a spus şeful statului.

(w670)

El le-a transmis meşterilor populari că sunt tezaure vii şi tezaure ale umanităţii.

'Aveţi şi avem împreună marea responsabilitate să lăsăm generaţiilor care ne vor urma moştenirea pe care aţi primit-o de la înaintaşi, într-o Românie mai demnă şi puternică, într-o lume a păcii şi dezvoltării umane durabile', a mai declarat Iohannis. La finalul ceremoniei, şeful statului a făcut o fotografie împreună cu meşterii populari decoraţi de la care a primit un clop, mai multe trăistuţe populare, un cap de cerb de colindat şi un ştergar.

Preşedintele a purtat câteva minute cadourile primite de la meşterii populari. Preşedintele Iohannis a semnat săptămâna trecută decretul privind acordarea medaliei 'Meritul Cultural' clasa a III-a, categoria E - 'Patrimoniul cultural naţional' pentru 37 de meşteri populari 'în semn de apreciere pentru dăruirea şi talentul puse în slujba păstrării şi promovării artei şi meşteşugurilor tradiţionale, impunându-se în rândul personalităţilor spiritualităţii româneşti de drept 'Tezaure Umane Vii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel